La City Gallery - Shopping City Suceava, va avea loc, sâmbătă, 15 octombrie, la ora 13:00, lansarea volumului „Cum m-am vindecat de nefericire”, semnat de psihologul Gigi Ghinea.
Evenimentul este organizat de Alexandria Librării, Editura IBU Publishing şi Shopping City Suceava. Cu ocazia lansării volumului, autoarea va acorda şi autografe. La manifestare va participa, ca invitat special, Ema Tucaliuc, cunoscut psiholog din Suceava.
Împărtăşindu-ne din propria experienţă de viaţă, psihologul şi omul de televiziune Gigi Ghinea ne va dezvălui metoda de vindecare pe care a descoperit-o în calitate de profesionist, dar şi de om obişnuit, aflat în căutarea echilibrului interior. „Metoda doamnei Gigi Ghinea porneşte de la premisa că fericirea este un act de voinţă şi poate fi dobândită de oricine urmează câţiva paşi simpli”, sunt de părere organizatorii.
„Cartea este o mărturisire a unei experienţe personale, este o exprimare sinceră a fiinţei, liberă de toate măştile unor roluri sociale sau profesionale. Împărtăşesc această experienţă a trezirii mele ca pe un dar celor care au nevoie de el. Totul se întâmplă din iubire. Iubirea de oameni, de semenii mei”, susţine Gigi Ghinea.
Licenţiată în psihologie şi absolventă a unui masterat de psihoterapie analitică, Gigi Ghinea are o îndelungată experienţă în acest domeniu. Este cunoscută şi pentru apariţiile la numeroase emisiuni de radio şi televiziune.