„Memoria uitării”, o carte de „reflecţii şi ziceri meşteşugite”

George L. Ostafi, venerabilul septuagenar, autor, mai recent, al celor două volume de teatru „Amprente pe flăcări”, pregăteşte pentru tipar o carte de „reflecţii şi ziceri meşteşugite” intitulată „Memoria uitării”.

„Reflecţii mai comestibile şi mai pe înţelesul cititorilor decât cele ale filozofilor”

Volumul, care este „un cod de bună învăţătură pentru noi şi pentru cei care vin după noi”, cuprinde circa 1000 de ziceri de înţelepciune şi luare aminte, unele dintre ele versificate, „reflecţii - aşa cum spune autorul - mai comestibile şi mai pe înţelesul cititorilor decât cele ale filozofilor” („ajungând până la muchia folclorului”), diseminate în şase capitole cu trimiteri concrete, fiecare dintre ele cu un motto semnificativ.

Astfel, zicerile din capitolul I, „De zestre nemuritoare”, stau sub motto-ul „Comoara lăsată de înaintaşi şi pe care o port în mine este prea grea pentru a fi furată”, cele din capitolul II, „De bună credinţă şi cinstire”, au drept contrafort cuvintele „Cel sărac cu duhul citeşte numai Biblia, înţeleptul citeşte şi Biblia”, capitolul III, „De profundă ştiinţă şi înţelepciune”, este marcat cu motto-ul „Şcoala ne adapă setea ca izvorul / În ea sălăşluiesc: sămânţa, ogorul şi semănătorul”, capitolul IV, intitulat „De frumoasă purtare şi omenie”, se sprijină pe înţeleapta cugetare „Un sfat bun nu-l sărăceşte pe cel care-l dă, dar îl îmbogăţeşte pe cel care ştie să-l folosească”), capitolul V ,„De politikie multicoloră”, pe catrenul „Azi, politica la noi / E aşa, ca bâza-n doi/ Te întrebi lovit, belit, / Oare cine m-a pocnit?), iar capitolul VI, „De haz şi necaz în ţăndări de oglinzi”, se deschide cu îndemnul provocator „Mitraliaţi oglinzile, vă arată mereu acelaşi idiot”.

„Azi, obosit de-atâta zbor, / Las gaj lui Chronos duhul, / Uitând c-am fost un meteor / Ce-a rătăcit văzduhul”

Cartea lui George L. Ostafi („Prinţul”, cum i se spunea în tinereţe, sau „Conu’ Jorj”, cum îi spun acum cei apropiaţi) defineşte o serie de noţiuni care astăzi unora li se par desuete (patriotism, credinţă, eroism, tradiţie...), dar conţine şi glume la limita bancului (care, în concepţia dramaturgului sucevean este forma cea mai concentrată a actului dramatic).

Definitoriu este şi catrenul-portret pe care autorul intenţionează să-l publice pe coperta IV: „Azi, obosit de-atâta zbor, / Las gaj lui Chronos duhul, / Uitând c-am fost un meteor / Ce-a rătăcit văzduhul”.

Trebuie să-i amintesc lui Conu’ Jorj, despre care scriam undeva că „păcăleşte timpul cu ceapa ceasornicului de buzunar pe care-o ţine atârnată cu lănţugul de rama unui tablou”, că tot el este cel care spunea:

„Când am murit prima oară mi-am dat seama că am greşit drumul, a doua oară a fost o glumă, iar a treia oară concluzia e că trebuie s-o iau de la capăt...”. Iar cea mai bună dovadă că încă n-a obosit (aşa cum încearcă să se scuze) este un alt volum de teatru, pe care-l ţine ascuns în sertar.