La Galeria de artă „Taras Şevcenko” de la sediul Uniunii Ucrainenilor din România - Filiala Suceava (imobilul Federalcoop, str. Mihai Viteazul, nr. 27) se deschide astăzi, la ora 14:00, Expoziţia de icoane-goblen a Nadiei Boiechko, soţia Ex. Sale Consulul General al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko.
Expoziţia, care etalează un număr de 18 icoane - goblen (care au fost expuse şi la Kiev), precede recepţia organizată de Consulatul General al Ucrainei la Suceava cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei Ucrainei.