În prima zi a festivalului Naţional al Păstrăvului a avut loc în perioada 13 – 15 august 2011, la Ciocăneşti a fost lansată cartea “Munţii şi Secolul XXI - Studiu comparat al strategiilor europene privind zonele montane, cu referire specială la zona Carpaţilor româneşti”, apărută la Academia Română - Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiritescu”, şi care poartă semnătura preşedintelui Forumului Montan din Romania, prof. univ. dr. Radu Rey.
„Studiul comparat al strategiilor destinate zonelor montane europene – cu focalizare pe Carpaţii româneşti, îşi are raţiunea prin nevoia cunoaşterii, mai ales în sferele decizionale, a modului în care alte ţări au asigurat o evoluţie crescătoare în regiunile de munte proprii – cu rezultate şi parcursuri care pot fi de interes efectiv pentru munţii României. Au fost luate în analiză comparativă 16 state europene cu munţi, din afara UE şi din estul Europei”, a precizat Radu Rey.
Autorul cărţii a subliniat că strategiile şi politicile pentru zonele de munte, vest-europene, au dus la o creştere demografică în aceste zone montane, expansiunea turismului montan, nevoia de protejare a mediului şi calitatea produselor montane influenţând sporirea interesului statelor şi comunităţii europene, startul fiind luat de la nivele diferite de dezvoltare.
„Prin contrast – în Estul Europei – zonele montane au fost marginalizate, înregistrându-se colectivizarea forţată (Cehia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria) sau subinteresul (Polonia, Slovenia, România). În România strategia montană din ultima perioadă a dus la reducerea dramatică a efectivelor de animale, a îngrăşămintelor organice, abandon agricol (irecuperabil), exod demografic – generaţiile tinere migrând spre oraşe şi străinătate”, a spus Radu Rey.