Muzeul de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava prezintă publicului, de la sfârşitul săptămânii trecute, expoziţia care etalează colecţia de insecte a entomologului Ştefan Negru.
Colecţia are un caracter unic în ţară
Expoziţia prezintă colecţia pe care ing. Ştefan Negru a adunat-o în cca. 25 de ani, colecţie care se află în patrimoniul muzeului sucevean din anul 1971.
Prezentată în premieră publicului, colecţia, care are un caracter unic în ţară, cuprinde materialul entomologic colectat şi preparat de ing. Ştefan Negru împreună cu cercetătorii Igor Ceianu, Ion Andreescu, Constantin Pisică, M. Lăcătuşu, A.P. Gorj şi V. Ciochină şi conţine peste 19.300 de exemplare de gândaci de scoarţă (Scolytidae - 2 familii, 27 genuri, 73 specii), peste 5300 de viespi aurii (Chrysididae - 2 subfamilii, 16 genuri, 65 specii) şi 12.000 exemplare de insecte mici neînaripate care trăiesc exclusiv pe pielea mamiferelor şi a păsărilor (Mallophaga - 3 familii, 39 genuri, 140 specii).
Primul entomolog român care a aprofundat studiul gândacilor de scoarţă
Ştefan Negru este primul entomolog român care a aprofundat studiul gândacilor de scoarţă. Expoziţia, care poate fi vizitată până pe data de 15 august, etalează în câteva vitrine casete insectar (într-o singură casetă cu gândaci de scoarţă sunt conservate 2300 de exemplare), fragmente de lemn atacat, desene, schiţe şi fotografii din Fondul documentar „Ştefan Negru”, precum şi studii publicate şi extrase din lucrările entomologului, care a fost un timp inginer silvic la Câmpulung Moldovenesc, iar apoi a activat ca cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti.
Vizitatorii au la dispoziţie şi o lupă prin care pot vizualiza câteva exemplare de insecte din colecţie.