Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei găzduieşte, în intervalul 4 - 23 iulie, o nouă ediţie a Atelierului de creaţie „Micii meşteşugari”.
Organizată sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Secţia de Etnografie a Muzeului Bucovinei, cea de-a XIV-a ediţie a Atelierului de creaţie „Micii meşteşugari” reuneşte şi în acest an copii din şcolile sucevene, dar şi oaspeţi veniţi în vacanţă la bunici, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, antrenându-i în activităţi creative în atelierele de pictură icoane, încondeiere ouă şi sculptură în lemn coordonate de meşteri populari şi artişti.