Centrul Cultural Bucovina - prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava - şi Fundaţia Culturală „Hyperion” - Caiete botoşănene, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Consiliului Judeţean Botoşani, al Uniunii Scriitorilor din România, al Primăriei şi Consiliului Local Botoşani, cu susţinerea Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, al Memorialului Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu”, al Muzeului Bucovinei, al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi al Mănăstirii Putna, organizează, în perioada 16 - 18 iunie, cea de a IV-a ediţie a Congresului Naţional de Poezie.
Congresul Naţional de Poezie se va desfăşura la Botoşani, Ipoteşti, Suceava şi Putna, iar tema ediţiei din acest an este „Poezia română contemporană în context european. Traduceri, editări, prezenţe în edituri, librării şi presa literară din Uniunea Europeană”.
În cadrul Congresului va avea loc alegerea unei noi conduceri, vor fi organizate sesiuni de comunicări, colocvii, recitaluri poetice, se vor acorda premii pentru promovarea celor mai buni poeţi români contemporani, se vor desfăşura pelerinaje şi va fi semnat un apel adresat Institutului Cultural Român.
Manifestările se vor desfăşura joi, 16 iunie, la Botoşani şi Ipoteşti, vineri, 17 iunie, la Suceava (Aula Universităţii “Ştefan cel Mare” - ora 15:30 şi Cetatea de Scaun a Sucevei - ora 18:00) şi sâmbătă, 18 iunie, la Putna (Sala de consiliu a mănăstirii, începând cu ora 10:30).