Sala “Pictor Aurel Băeşu”, din cadrul muzeului de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni, a găzduit vineri, 10 iunie, lansarea volumului de poezii al cărui autor este profesorul Constantin Bulboacă.
Cartea, care poartă titlul sugestiv “Din pulberi de stele”, a fost caracterizată de Varujan Vosganian, membru al Uniunii Scriitorilor, cel care face şi prefaţa cărţii, ca fiind o poveste a sentimentelor. În volumul care cuprinde poezii scrise pe parcursul mai multor ani, respectiv în perioada 1971-2011, se regăsesc mai multe teme, predominant fiind sentimentul iubirii – de femeie, de natură, de semeni.
Carte ilustrată cu lucrări ce aparţin lui Mihail Gavril
Cartea scrisă de Constantin Bulboacă este ilustrată cu desene realizate de bunul său prieten Mihail Gavril, care a adus la Fălticeni o expoziţie inedită, sub titlul „Din Bucovina la Balcic”. Multe dintre lucrările expuse de pictor se regăsesc în paginile cărţii ”Din pulberi de stele”.
Prezentarea cărţii a fost făcută de scriitoarea şi jurnalista Doina Cernica, cea care a făcut şi o prezentare a tablourilor lui Mihail Gavril. Despre creaţia profesorului Bulboacă, despre sensibilitatea cu care s-a aplecat asupra poeziei au mai vorbit profesoara Mioara Gafencu, profesorul Nicolae Sturzu, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, care s-a arătat oarecum surprins de latura poetică a fiinţei lui Constantin Bulboacă, preotul Gheorghe Brădăţan şi muzeografa Gabriela Curtui.
Debut întârziat, dar promiţător
Constantin Bulboacă s-a născut la Ungureni, judeţul Botoşani, a absolvit Facultatea de Istorie – Filosofie a universităţii din Iaşi, iar în prezent este profesor de istorie la Şcoala „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni. Deşi mulţi dintre cei care îl cunosc s-au arătat surprinşi de înclinaţia acestuia spre poezie, trebuie spus că autorul volumului a fost membru al unor cenacluri literare din Botoşani, Suceava şi Fălticeni şi a publicat poeme şi articole în volume colective ale poeţilor suceveni. Cel care i-a recunoscut în mod deosebit calităţile scriitoriceşti a fost profesorul Neculai Sturzu, care a amintit celor prezenţi că profesorul Bulboacă a „cochetat” şi cu publicaţia „Opinia fălticeneană”.
La lansarea primului volum de poezii al lui Constantin Bulboacă au fost prezenţi colegi, prieteni, admiratori şi nelipsita lui muză de inspiraţie, soţia, profesoara Nora Bulboacă.
„Sunt o frământare continuă de când mă ştiu. Oamenii mă cunosc în diverse ipostaze, puţini ca poet, însă nu mă voi opri aici, deşi am debutat cu un volum de poezii destul de târziu”, a spus autorul.