La Galeria de artă a Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava (Corpul A) s-a deschis vineri expoziţia de pictură cu genericul „Visiting Art History”.
Expoziţia, organizată de universitatea suceveană în parteneriat cu Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi şi Asociaţia de Artă “Nicolae Tonitza”, este rezultatul unui proiect coordonat de lect. univ. dr. Cristian Ungureanu şi etalează cca. 50 de lucrări (dimensiuni 100 x 120 cm) realizate de un număr de 27 de autori.
Un concept apărut dintr-o exigenţă artistică şi pedagogică
Vernisajul s-a desfăşurat în prezenţa celor doi rectori ai universităţilor partenere, prof. univ. dr. Viorel Munteanu, de la universitatea de arte ieşeană, respectiv prof. univ. dr. inginer Adrian Graur, de la universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
Manifestarea vizuală de artă studenţească este cea de-a doua expoziţie care, aşa cum a spus Cristian Ungureanu, „valorifică un concept apărut dintr-o exigenţă artistică şi pedagogică, cea de a confrunta studenţii de la specializarea Pictură cu gama de probleme pe care o ridică parcurgerea, nu doar din perspectiva filosofiei sau a teoriei artelor, ci şi a practicii artistice a capitolelor importante din istoria artelor plastice”.
Sub apanajul unui eliberator demers postmodern, studenţii au fost provocaţi să aleagă câte o compoziţie remarcabilă din panorama artistică universală a secolelor anterioare şi s-o rezolve în cheie contemporană.
Expoziţia poate fi vizionată până pe data de 12 iunie
Expoziţia reuneşte lucrări realizate de Alexandra Florea, Alexandra Vasile, Alexandru Racu, Ana Balan, Ana Maria Ovadiuc, Ana Maria Velicu, Andreea Macovei, Aurelian Antal, Bogdan Armanu, Cătălin Săraru, Ciprian Croitoru, Daniel Pintilie, Elena Niagu, Irina Voicu, Iulian Arsenie, Iulian Ciofu, Larissa Cernăuţi, Lenka Husakova, Ligia Popa, Marcela Gramatic, Mihaela Pavăl, Mihai Pavel, Nicuşor Marin, Oana Ciubotaru, Olga Godovaniuc, Raluca Daniliuc, Rodica Grosu.
Aşa cum a remarcat prof. dr. I.C. Corjan, coordonatorul masteratului de artă vizuală, design şi imagine publicitară asistate de calculator de la universitatea suceveană, este vorba de „reinterpretări moderne, care pornesc de la ideea de replică şi contrareplică la tradiţie”.
Pentru ediţia viitoare, a precizat Cristian Ungureanu, „există intenţia de a extinde posibilităţile de investigaţie tehnică şi ideatică prin includerea tuturor tipurilor de limbaj vizual”.
Expoziţia de artă studenţească “Visiting Art History”, ca şi expoziţia cu genericul „Călătorie în Univers”, organizată în paralel la Observatorul Astronomic Suceava, poate fi vizionată până pe data de 12 iunie.