Un program de ghicitori, rime populare, cântece şi dansuri tradiţionale româneşti vor putea fi urmărite astăzi la pub-ul „La Fierărie”. O „şezătoare” , denumită sugestiv „Pe urmele lui Păcală”, în care elevi de la liceele din Suceava vor prezenta un program prin care vor transpune în modern o scenă din viaţa rural-tradiţională românească.
Acţiunea face parte din proiectul EU-Relay, iniţiat de Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava (AREAS)
Atmosfera va fi întregită de elemente de decor specifice: fusul şi câlţii de cânepă, covata, coşarca, ştiuleţii de porumb, andrelele şi împletitura. După cum a explicat Alina Stredie, PR Manager în cadrul Asociaţiei Regionale de Educare a Adulţilor Suceava, „liceele partenere în acest proiect sunt Colegiul Economic <Dimitrie Cantemir>, Colegiul Naţional <Mihai Eminescu>, Colegiul de Artă <Ciprian Porumbescu> şi Şcoala cu clasele I – VIII din Zamostea. Evenimentul de la Fierărie va constitui un punct de plecare pentru următorul eveniment din proiect, o întâlnire cu studenţii, pe domeniul cetăţeniei europene şi a participării active în comunitate. Întâlnirea va avea loc duminică, 3 aprilie, începând cu orele 14:30, în sala amfiteatru 129 E în incinta Universităţii Ştefan cel Mare”.
Video documentar pan-european pe tema cetăţeniei europene
Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava implementează, în perioada 31 martie - 4 aprilie 2011, una dintre etapele proiectului EU-Relay, în domeniul cetăţeniei europene şi a participării active în comunitate. În cadrul acestei etape a proiectului, numită „video action”, o echipă formată din trei participanţi din Bulgaria şi trei participanţi din România şi-a propus să realizeze un video documentar cu tema „Tradiţie şi modernism în Anul European al Voluntariatului, în contextul cetăţeniei europene”.
Scopul proiectului EU-Relay, după cum au spus organizatorii, este acela de a crea un video documentar pan-european pe tema cetăţeniei europene, în contextul Anului European al Voluntariatului „şi se doreşte a fi un răspuns la întrebarea <Cum se reflectă cetăţenia europeană activă în societatea noastră?>”.
Şase ţări participante
„Pentru a realiza acest documentar, echipele din cele şase ţări implicate în proiect, Italia, Bulgaria, România, Letonia, Olanda, Franţa, călătoresc dintr-o ţară în alta şi filmează un mini documentar în care vor surprinde realităţi legate de <cetăţenia europeană>. Echipele implicate vor explora cu ajutorul instrumentelor de video jurnalism realităţile din teren: vor realiza interviuri, dezbateri, activităţi non-formale, vor vizita organizaţii de tineret locale, se vor întâlni cu studenţi în facultăţi şi în acelaşi timp vor realiza un video documentar, având ca teme specifice: sărăcia, excluderea socială, diversitatea culturală, creativitatea şi participarea activă în societate, identitatea europeană”, a explicat Alina Stredie,
La final, cele şase echipe se vor reuni pentru a edita materialele filmate şi pentru evaluarea finală şi pentru a produce şi lansa video documentarul. Materialul va fi în limbile originale ale partenerilor şi subtitrat în limba engleză şi va fi utilizat de către parteneri pentru a promova proiectul EU-Relayşi pentru a provoca şi alte dezbateri şi reflecţii asupra subiectului. Mai multe informaţii legate de activităţi şi de proiect se pot găsi pe blogul proiectului: http://eurorelay.wordpress.com/