O elevă în vârstă de 14 ani, din satul Călineşti – Enache, comuna Dărmăneşti, a obţinut un prestigios premiu, la un concurs de muzică populară, chiar la prima ei apariţie pe scenă.
Daniela Cuşnir a primit din partea juriului Festivalului-concurs al cântecului popular moldovenesc „Din bătrâni, din oameni buni”, ediţia a VI-a, desfăşurat, în perioada 19-20 martie, la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi, „Premiul special pentru autenticitatea repertoriului”.
La categoria la care a participat suceveanca, în concurs au fost înscrişi 22 de concurenţi, din toată Moldova. Pe scenă au evoluat 19 concurenţi, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 26 de ani.
Îndrăgostită de cifre, de matematică, fiind şi prima pe clasă la învăţătură, Daniela îşi doreşte să urmeze Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, dar visează să ajungă şi o cunoscută interpretă de muzică populară.
Talent bun de şlefuit
În viaţă, orice ai face, îţi trebuie şi puţin noroc pentru a-ţi duce la împlinire un vis. Pentru Daniela, norocul a fost ca un profesor inimos, Marius Dochiţa, care predă educaţie muzicală la şcolile din comuna Dărmăneşti, inclusiv la şcoala din Călineşti - Enache, să o descopere, acum patru luni, şi să îi şlefuiască talentul. „Am auzit-o cântând la ora de educaţie muzicală şi, din primul moment, mi-am dat seama că are potenţial. Talentul ei merită să fie şlefuit. I-am dat o piesă de-a mea, cu care a participat la câteva televiziuni locale şi naţionale, de specialitate. A fost apreciată de producători, dar şi de interpreţi consacraţi, cum ar fi Laura Lavric, care i-a lăudat prezenţa scenică, atitudinea, vocea”, ne-a spus profesorul Marius Dochiţa.
Câştigătorul unui trofeu
De fapt, profesorul care a descoperit talentul Danielei Cuşnir, şi care o ajută, fără nici o pretenţie financiară, să se pregătească, atât la orele de muzică, cât şi în particular, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, este deţinătorul unui trofeu al Festivalului-concurs al cântecului popular moldovenesc „Din bătrâni, din oameni buni”.
Acum cinci ani, pe când era student, Marius Dochiţa a obţinut marele premiu, trofeul, la acest concurs prestigios, la care participă concurenţi din toată Moldova, cu un cântec scris de el, cu care şi Daniela a obţinut, anul acesta, premiul pentru autenticitatea repertoriului.
„În concurs, Daniela a participat cu două piese, pe care le-am compus eu, versuri şi linie melodică. Este vorba de o doină, < Mi-o plecat tata-n război>, şi un cântec propriu-zis, <M-am gătit să ies la joc>. Cântecul interpretat fără acompaniament, doina, mi-a purtat şi mie noroc când am participat la concurs şi am obţinut trofeul festivalului. Pentru Daniela am modificat puţin piesa, să se potrivească pentru vocea ei”, ne-a mai povestit profesorul Dochiţa.
„Matematica şi muzica, cele două pasiuni ale mele”
Eleva Daniela Cuşnir, la prima ei apariţie pe o scenă, a cucerit publicul, care a aplaudat-o minute în şir. Până să o descopere profesorul de muzică, Daniela cânta mai mult prin gospodărie, atunci când trebăluia prin curte, cu păsările. Singurele ei evoluţii au fost cele de la serbările şcolii, dar fără să i se aprecieze, la adevărata valoare, vocea. „Cânt de când mă ştiu, însă nu m-am gândit că pot să fac performanţă cu vocea mea. După ce am văzut cât de mult am fost aplaudată, cum am fost felicitată de juriu, parcă am prins aripi şi mi-ar plăcea să devin cunoscută, lumea să mă audă cântând, să imprim piese de muzică populară, să îmbin matematica cu muzica, cele două pasiuni ale mele”, ne-a povestit eleva din Călineşti - Enache.
Juriul festivalului de la Iaşi a avut-o ca preşedinte pe Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la televiziunea română. Din juriu, au mai făcut parte dirijori ai unor orchestre de muzică populară, precum şi oameni de specialitate din domeniul muzicii.
Suport din partea familiei
Premiul obţinut de Daniela Cuşnir, care a constat într-o diplomă, multe flori şi 150 de lei, au schimbat, cumva, priorităţile şi în familia ei. Adolescenta mai are două surori mai mici, iar veniturile familiei sunt modeste. Tatăl Danielei lucrează în construcţii, atunci când are comenzi, iar mama s-a decis, în aceste zile, să plece să muncească în Italia. „A plecat acum câteva zile, pentru că nu ne mai descurcam cu banii. Îmi doresc foarte mult ca până de Paşti să imprim o melodie pe suport audio, un cântec compus tot de domnul profesor Dochiţa, dar pentru asta îmi trebuie bani să plătesc negativul, orchestra. Părinţii mei mă sprijină şi, acum, mai ales după premiul obţinut la Iaşi, au mai multă încredere în talentul meu”, ne-a mai spus Daniela. Următorul concurs la care Daniela vrea să participe este cel de la Bucecea, „Satule, mândră grădină”, de unde speră să se întoarcă cu un nou premiu.
Descoperă talente
Profesorul Marius Dochiţa îl ajută mult şi pe un alt copil talentat din Suceava, Radu Ioan Andonie, să găsească cât mai uşor calea către succes. Radu face câte trei ore pe săptămână de canto, gratuit, cu profesorul Dochiţa. Băiatul a început să îndrăgească dansul şi muzica populară pe când avea patru ani. Acum este în clasa a IV-a, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, studiază pianul la Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu”, este atras de pictura bisericească şi îşi doreşte să cânte muzică populară pe marile scene.
(28 mar 2011, 14:38:31