Maestrul Corneliu Tincu, care şi-a întrerupt zborul colorat şi şi-a încheiat parcursul terestru cu o generozitate discretă, a fost condus miercuri pe ultimul drum bornat de Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi grădina cu suflete din cimitirul oraşului Gura Humorului.
Fântâna de vise
L-au însoţit membrii familiei, prietenii, colegii de breaslă şi de catedră, reprezentanţii comunităţii humorene şi foştii săi elevi, toţi cei care-au văzut că, de la o bucată de vreme, în ochii lui, altădată ageri şi limpezi, se oglindeau deja două lumi: cea de care se despărţea cu satisfacţia lucrului bine făcut, dar şi cu regretul că nu şi-a împlinit toate visele, şi cea care-l îmbia să păşească dincolo de poarta veşniciei.
Corneliu Tincu, care şi-a împărţit viaţa între atelier şi catedră neavând vreme de risipiri marginale, risipiri în sensul deturnării energiilor sale creatoare (pentru că şi-atunci când mergea câteva zile în Deltă lua cu el, odată cu undiţele, şevaletul şi pensulele), şi-a alimentat permanent fântâna de vise, fântână din care-au sorbit şi discipolii săi.
Cu lacrimi de clopot
Dincolo de emoţia participativă, dincolo de liniştea apăsătoare a despărţirii de umbra pământeană a maestrului, pulsa încă, deşi anesteziată de tristeţea momentului, ultima dorinţă mărturisită public de Corneliu Tincu la vernisajul expoziţiei retrospective organizate cu prilejul împlinirii vârstei septuagenare: cea de a lăsa humorenilor, care l-au adoptat şi alături de care a trăit vreme de mai bine de patru decenii, un monument care să marcheze spaţiul public, monument (a cărui machetă a fost prezentată în expoziţie) care reuneşte trei elemente esenţiale, casa, biserica şi natura, care circumscriu exemplar emblema oraşului turistic Gura Humorului.
Cu lacrimi de clopot, Corneliu Tincu a lăsat această dorinţă-provocare spre împlinire posterităţii, cu nădejdea că nu va fi îngropată sub lespedea uitării.
Dumnezeu să-l odihnească şi să se îngrijească de sufletul lui!