Banca Naţională a României (BNR) a emis şi pune în circulaţie în scop numismatic,
din data de 28 februarie a.c., un set de trei monede din argint dedicate monumentelor de artă medievală creştină - Biserica din Strei (jud. Hunedoara), Mănăstirea Humor (jud. Suceava) şi Mănăstirea Hurezi (jud. Vâlcea).
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de seturi.
Monedele din argint, cu valoarea înscrisă de 10 lei, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Greutatea fiecărei monede este de 31 grame.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede din argint aferente acestei emisiunii numismatice este de 900 de lei.
Monedele care formează setul au putere circulatorie pe teritoriul României.
Moneda care vizează Mănăstirea Humor prezintă pe avers turnul de apărare al mănăstirii şi imaginea dinspre est a bisericii acesteia, peste care se suprapune stema României; în partea superioară, inscripţia în arc de cerc „ROMÂNIA“ şi valoarea nominală a monedei, „10 LEI”, iar în stânga jos, anul de emisiune, „2011“.
Reversul prezintă imaginea dinspre sud-vest a bisericii Mănăstirii Humor, înscrisă parţial într-un cerc, şi inscripţiile (cu litere de tipar) „MONUMENTE DE ARTĂ MEDIEVALĂ CREŞTINĂ“ şi „MĂNĂSTIREA HUMOR“.
Punerea în circulaţie în scop numismatic a acestui set de monede se realizează prin sucursalele BNR din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş.