Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 21 ian 2011 - Anul XVI, nr. 16 (4614)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   14 imagini |   ø fişiere video

La City Gallery

Anuala 2010, „un bilanţ frumos, cu rezultate remarcabile”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La City Gallery, în incinta Shopping City Suceava, s-a deschis miercuri expoziţia „Anuala 2010”, organizată de Filiala Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România.

 

Expoziţia marchează prezenţa a 34 de creatori plastici profesionişti

Expoziţia, care etalează lucrări de pictură, grafică, tapiserie şi sculptură, manifestare care, aşa cum a remarcat la vernisaj subprefectul Angela Zarojanu „constituie un bilanţ frumos, cu rezultate remarcabile”, marchează prezenţa a 34 de creatori plastici profesionişti.

Expun la „Anuala 2010” artiştii plastici Iulia Andrieş, Iulian Asimionesei, Gabrel Baban, Călin Baban, Sorin Baciu, Florin Batâr, Loredana Ceică,  Oana Chinchişan, Cătălin Alexandru Chifan, Ioan Coţofan, Mihai Ferbei, Georgeta Gheorghiu, Eugenia Goraş, Veronica Gridinoc, Viorel Grigoraş, Oana Hrişcă, Marcela Larionescu, Cătălin Luca, Ion Maftei, Niculai Moroşan, Viorica Moruz, Dumitru Pascari, Mihai Pânzaru PIM, Puşa Pâslaru-Ionescu, Angela Pitariu-Bolnavu, Traian Postolache, Lucia Puşcaşu, Bogdana Raşcu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu-Sadovei, Raluca Schipor, Vasile Anghel Siminiuc, Narcis Tabarcea, Constantin Ungureanu BOX.

 

„O mare sărbătoare pentru comunitatea suceveană”

O expoziţie care, aşa cum a apreciat subprefectul Angela Zarojanu („prietena de suflet a artiştilor suceveni”, cum a numit-o artista plastică Lucia Puşcaşu, preşedintele filialei artistice locale), prin faptul că „ne încântă ochii, ne luminează”, constituie „o mare sărbătoare pentru comunitatea suceveană” şi „deschide perspectiva unui an mai bun”.

Angela Zarojanu a oferit cu acest prilej câte un trandafir alb artistei plastice Lucia Puşcaşu, pentru activitatea desfăşurată în fruntea breslei artistice sucevene, graficianului Mihai Pânzaru PIM, care a fost sărbătorit cu câteva zile în urmă cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, şi directorului Shopping City Suceava, Mircea Petrariu, pentru implicarea şi susţinerea activităţilor culturale.

 

„Artişti valoroşi, cu personalitate, echilibraţi prin modestie”

„Anuala 2010”, o expoziţie pe care Lucia Puşcaşu a prezentat-o ca fiind „plină de căldură şi de culoare”, care etalează lucrări noi, dar şi lucrări cu care publicul s-a mai întâlnit la manifestările expoziţionale organizate pe parcursul anului trecut, o expoziţie „diversă prin contrastul de proporţii şi de textură”, în care întâlnim toate genurile artistice de la „naturi statice interpretate, până la portret”.

O desfăşurare vizuală de amploare care, aşa cum a subliniat artista plastică Angela Pitariu-Bolnavu, îi prezintă pe membrii filialei UAP Suceava ca pe nişte „artişti valoroşi, cu personalitate, echilibraţi prin modestie”, cărora le-a urat un an nou „minunat de creaţie, un an în care muza să nu-i părăsească pentru a putea dărui publicului iubitor de artă lucrări de calitate”.

 

Participări la Saloanele de la Cordoba şi film de promovare a creaţiilor membrilor filialei artistice sucevene

Vernisajul, în cadrul căruia scriitoarea şi jurnalista Doina Cernica a semnalat prezenţa, în anul 2010, a unui număr de şase creatori bucovineni (Iulian Asimionesei, Niculai Moroşan, Angela Pitariu-Bolnavu, Puşa Pâslaru -Ionescu, Lucia Puşcaşu, Dany - Madlen Zărnescu) la Saloanele CIALEC de la Cordoba (Spania), a oferit prilejul înmânării Diplomei de participare artistului plastic Iulian Asimionesei.

La final, artistul plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan, care a accentuat faptul că „arta trebuie promovată prin toate mijloacele posibile”, a prezentat un film de promovare a creaţiilor membrilor filialei artistice sucevene, film cu o durată de 9,34 de minute, care a fost postat pe Youtube.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Anuala 2010, „un bilanţ frumos, cu rezultate remarcabile”.
 Vizualizări articol: 2405 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 8 voturi
Anuala 2010, „un bilanţ frumos, cu rezultate remarcabile”4.558

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei