Jana Podaru, o măiastră a artei decorative şi a creaţiei vestimentare

Dacă în toamna anului 2009, când s-a resuscitat ideea reînfiinţării teatrului la Suceava n-ar fi ieşit de sub tipar volumul “File de teatru sucevean” (lucrare care adună, într-o sinteză concepută de prof. Alexandru Toma, mărturii despre activitatea teatrală din zonă), numele Janei Podaru ar fi rămas poate în afara razei mele de interes.

Deşi sunt mulţi cei care o cunosc şi au lucrat cu ani în urmă alături de creatoarea şi profesoara de artă decorativă şi design vestimentar de la Şcoala de Artă Populară din Suceava, în multiplele contacte pe care le am cu lumea artistică numele Janei Podaru n-a rezonat până la apariţia acestei cărţi încât să-mi atragă atenţia.

„Un spirit neliniştit”

Consemnarea din volumul amintit, unde Jana Podaru este nominalizată printre pictorii scenografi ai urbei, a constituit punctul de plecare a unei acţiuni de documentare care a debutat cu surpriza de-a o întâlni la Suceava chiar în ziua în care am mers la Şcoala de Arte “Ion Irimescu” pentru a-i da de urmă.

Jana Podaru, care de la începutul anilor ’90 s-a mutat la Braşov, se afla chiar în acea zi de toamnă (14 sept. 2010) în vizită la buna sa prietenă, artista plastică suceveană Doina Catargiu.

Nedezminţind caracteristicile zodiei sale (Peşti), ai cărei nativi sfidează tot ceea ce încorsetează viaţa, Jana Podaru mi-a mărturisit de la bun început că este „un spirit neliniştit”.

Elixirul veşnicei tinereţi

Mignonă, cu gesturi repezi care surprind interlocutorul pentru că sunt neaşteptate, Jana Podaru, care arborează în permanenţă un zâmbet ghiduş, pare să fi găsit undeva (într-un fund de cufăr în care cotrobăia după vechi ţesături deşirate, pe care le utilizează apoi ingenios în hainele ei uşchite) clondirul cu elixirul atât de râvnit al veşnicei tinereţi.

Are o imaginaţie arborescentă, care i-a fost stârnită încă din copilărie prin lectură. “M-am trezit de mică citind - spune ea - datorită fraţilor mei mai mari. Le luam cărţile, le citeam şi puneam apoi o mulţime de întrebări, pentru că nu puteam să-mi explic multe lucruri la vârsta aceea”.

Universul lecturii, precedat de cel al povestioarelor “pline de tâlc, haz şi poante” ale mamei, i-au alimentat şi i-au dezvoltat imaginaţia care s-a revărsat apoi în desenele sale. “Desenam mult şi luam bătaie câte-odată pentru că uitam să-mi fac lecţiile, sau neglijam treburile din casă”.

O imaginaţie debordantă

Aşa cum mărturiseşte Jana Podaru, care a urmat o şcoală tehnică, n-a avut de la-nceput posibilitatea să facă ceea ce-i place. Abia mai târziu, când a putut să frecventeze cursurile Şcolii Populare de Artă, unde a fost atrasă de creaţia decorativă şi de designul vestimentar, a simţit că-şi găseşte rostul.

Cu imaginaţia ei debordantă a realizat lucrări care puneau în valoare materiale extrem de diverse, de la lemn, sfoară şi pânză de sac, la fragmente de ţesături vechi, pe care le combina cu materiale textile şi accesorii moderne.

După o serie de expoziţii de succes s-a ivit oportunitatea ocupării unei catedre la Şcoala Populară de Artă din Suceava. S-a bucurat de încrederea şi încurajarea directoarei de atunci, prof. Rodica Dominte, şi de susţinerea şi aprecierea poetului Marcel Mureşeanu, care coordona activitatea cultural-artistică suceveană.

“Nu există nu pot, există nu vreau!”

A avut cursanţi de toate categoriile: elevi de şcoală primară, liceeni, studenţi, oameni cu profesii diferite care doreau să se exprime artistic.

“Veneau să creeze şi să se recreeze”, îşi aminteşte ea. Deviza sub care şi-a desfăşurat întreaga activitate a fost şi a rămas până astăzi “Nu există nu pot, există nu vreau!”.

A constatat că alături de cursanţi veseli şi entuziaşti erau şi tineri tăcuţi, deprimaţi, frustraţi, adolescenţi cu care părinţii nu ştiau ce să mai facă şi nu se mai puteau înţelege. Cu răbdare, cu tact i-a determinat “să-şi spună păsurile, să-şi deschidă sufletul, să descopere şi să facă lucruri frumoase”. 

“I-am făcut să înţeleagă că cel mai important lucru în viaţă este să creeze ceva şi i-am încurajat să creadă că pot să facă lucruri deosebite, că astfel pot să se realizeze, că pot deveni cineva…”.

“Insuflându-le încredere elevilor mei, m-am încurajat şi pe mine!”

Provocarea pe care au primit-o elevii cu mult interes a fost cea de a valorifica motivele tradiţionale din portul popular în creaţia vestimentară modernă.

“Au început toţi să caute şi să aducă lucruri vechi, cămăşi, catrinţe, brâie şi să creeze piese vestimentare care să valorifice şi să asimileze lucrurile din lada de zestre a bunicii”.

“Ieşirea în lume - spune Jana Podaru - cu expoziţii şi parade vestimentare la care cursanţii îşi prezentau creaţiile le-a oferit bucurii şi satisfacţii deosebite, i-a făcut să se simtă importanţi şi încrezători. S-au cizelat, s-au şlefuit şi mulţi dintre cei care la început erau tăcuţi, retractili, şovăielnici, au devenit comunicativi şi siguri de ei”.

“Şcoala însă - mărturiseşte concluziv Jana Podaru - a fost şi pentru mine o împlinire şi pot să spun acum că insuflându-le încredere elevilor mei, deschizându-le drumul în viaţă, m-am încurajat şi pe mine!”.