Asociaţia Culturală “Sfântul Mitropolit Dosoftei” a organizat luni, în ziua de Înainteprăznuire a Naşterii Domnului, la Sala “Dom Polski” din municipiul Suceava, o seară culturală care a cuprins o lansare de carte şi un concert de colinde.
“O nouă izbândă” a părintelui Justinian-Remus A. Cojocar
La împlinirea unui an de la lansarea volumului “Monografia Bisericii Sf. Dumitru din Suceava”, lucrare elaborată împreună cu diaconul prof. Vasile M. Demciuc, părintele Justinian-Remus A. Cojocar, preşedintele Asociaţiei Culturale “Sfântul Mitropolit Dosoftei”, ne oferă o nouă împlinire editorială, “o nouă izbândă” cum a spus el, cartea cu titlul “Turnul clopotniţă - Biserica Sfântul Dumitru - Suceava”.
Lucrarea, aşa cum a remarcat prof. univ. dr. Mihai Lazăr, de la Universitatea “Ştefan cel Mare”, vizează „un monument emblematic pentru nucleul urbanistic medieval al al Sucevei”, o construcţie care “nu este doar un simplu turn, ci un edificiu central al oraşului, care a avut de-a lungul anilor o funcţionalitate multiplă”.
“O lucrare absolut necesară”, care se adaugă unei importante serii de lucrări monografice
Turnul clopotniţă al Bisericii Sf. Dumitru din Suceava, sau Turnul Lăpuşneanu, după numele voievodului care l-a ctitorit în anii 1560-1561, marcându-l cu stema Moldovei şi semnul său heraldic, are acum propria monografie, “o lucrare absolut necesară - aşa cum a subliniat prof. univ. dr. Mihai Lazăr - pe care şi-a asumat-o părintele profesor Justinian-Remus A. Cojocar”.
O lucrare care se adaugă unei importante serii de lucrări monografice apărute în ultimii ani, din care fac parte “Monografia Bisericii Învierea Domnului din Suceava”, semnată de teologul Dumitru Irimia, “Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) din Suceava - Prima catedrală mitropolitană a Moldovei”, elaborată de dr. Ion Mareş, precum şi unor lucrări care vizează activitatea de restaurare a unor monumente istorice şi de artă din zonă, ca “Pictura murală din nordul Moldovei - Modificări estetice şi restaurare”, de prof. univ. dr. Oliviu Boldura, sau recent apărutul ghid “Monumente Medievale din Bucovina”, realizat de Tereza Sinigalia şi Oliviu Boldura.
Autorul “are lejeritatea de a scrie uşor şi frumos”
Arheologul Florin Hău, care semnează un “Cuvânt înainte” la monografia părintelui Justinian-Remus A. Cojocar” (carte care a apărut cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor), a subliniat faptul că lucrarea se citeşte cu uşurinţă întrucât autorul “are lejeritatea de a scrie uşor şi frumos” şi a apreciat “profunzimea cu care s-a aplecat asupra surselor” şi „cutezanţa de a reproduce fragmente semnificative din însemnările pr. Nicolae Pentelescu”, cel care a slujit la Biserica Sf. Dumitru din Suceava între anii 1956-1990 şi a făcut numeroase demersuri pentru salvarea monumentului.
Ca unul dintre cei care a făcut cercetări arheologice la Turnul Lăpuşneanu (continuând prospecţiunile efectuate de Alexandru Artimon şi Mircea D. Matei), Florin Hău a semnalat faptul că “Turnul Lăpuşneanu încă nu este integral restaurat”. Dacă „structura de rezistenţă este bine rezolvată din punct de vedere tehnic şi arhitectural”, „treimea superioară a turnului necesită încă o serie de lucrări”, pentru ca acesta să fie întru totul salvat şi redat integral ca monument arhitectonic “zonei centrale urbane a Sucevei, care este unică în teritoriul est-carpatic”.
Timpul colindelor
Autorul monografiei, pr. Justinian-Remus A. Cojocar a mulţumit în primul rând bunului Dumnezeu pentru că i-a dat putere şi sănătate să elaboreze această lucrare care conţine o bucăţică din sufletul său şi a mărturisit că pregăteşte o altă carte în care prezintă “Chipul părintelui Nicolae Pentelescu”.
Şi fiindcă este timpul colindelor, au fost poftiţi pe scenă colidătorii.
Au susţinut programul, în ordinea anunţată de pr. Justinian Cojocar, Grupul folcloric “Dor” din comuna Moara, interpreţii Laur Hreniuc (pian), Paula Gherasim (vioară), Simona Veghinaş (voce, chitară), Cvintetul “Crescendo” al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, condus de prof. Iulia Buraciuc, şi Corala preoţească “Fiii Bucovinei” din Rădăuţi, dirijată de pr. Ioan Colban.
Toţi colindătorii au primit daruri din partea Asociaţiei Culturale “Sfântul Mitropolit Dosoftei”.