Pentru că iarna este un anotimp de poveste şi, aşa cum se ştie, iarna se ascultă poveşti la gura sobei, o tânără scriitoare suceveană, Rodica Puşcaşu, a venit marţi, la ceas de seară, la Palatul Copiilor Suceava, cu o carte şi două CD-uri cu poveşti, pentru a le prezenta celor mici.
„Poveşti pline de morală şi de învăţătură”
„Mărgăritarele - Povestiri de suflet” (un produs modern care grupează, într-un ambalaj elegant, o carte mignonă cu copertele frumos ilustrate şi două CD-uri audio) cuprinde zece poveşti pilduitoare pentru copii, „poveşti pline de morală şi de învăţătură”, aşa cum a spus scriitoarea Angela Furtună.
Prezentate copiilor în salonul Cenaclului literar (din două motive dezvăluite de directorul instituţiei, prof. Victor Ciutac: pentru că se adresează copiilor şi pentru că acolo se va înfiinţa în curând o bibliotecă - pentru care s-au obţinut deja, prin donaţiile făcute de Societatea Ştiinţifică „Cygnus” şi Editura Nemira, peste 1000 de cărţi), poveştile Rodicăi Puşcaşu se circumscriu, cum a subliniat Angela Furtună, gesturilor prin care „o societate îşi salvează puii”.
Poveşti prin care copiii învaţă să se apropie unii de alţii, să nu fie singuri, să se ajute şi să se respecte reciproc, să fie buni şi generoşi.
Pentru cei care nu s-au desprins de poveste şi mai cred încă în Moş Crăciun
Cartea (care este ilustrată cu desene realizate de copiii de la Cercul de desen de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Slobozia) şi CD-urile (cu lectura textelor asigurată de prof. George Stoian - „o voce blândă şi învăluitoare de Moş Crăciun”) au fost lansate cu o săptămână în urmă la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava.
Rodica Puşcaşu, colaboratoare la mai multe publicaţii, cu premii obţinute pentru creaţia literară, a mărturisit că, fiind nevoită să-i spună în fiecare seară fetiţei sale câte o poveste, a imaginat şi a creat poveşti noi, pe care vrea să le dăruiască şi altor copii.
Copiilor şi adulţilor deopotrivă (pentru că alături de cei mici erau şi câţiva părinţi prezenţi la eveniment), pe care i-a îndemnat să aibă puterea să recunoască faptul că nu s-au desprins de poveste şi că mai cred încă în Moş Crăciun.