Artistul plastic humorean Radu Bercea, refugiat din Nordul Bucovinei, fost deţinut politic, realizatorul unei serii de lucrări unice în plastica românească în care reconstituie secvenţe dramatice din locurile de detenţie, din închisorile şi coloniile penitenciare de muncă prin care-a trecut în anii de condamnare, a realizat câteva machete pentru posibile monumente dedicate memoriei martirilor închisorilor comuniste.
Septuagenarul Radu Bercea (căruia Consiliul Judeţean Suceava i-a conferit „Trofeul Bucovinei” şi „Certificatul de Martir al Spiritualităţii Româneşti”), care a suferit în infernul concentraţionar comunist, fiind condamnat la 20 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”, şi-a aşezat întreaga trudă de creator al seriei de lucrări cu genericul „Memoria retinei gulagului românesc” sub motto-ul „Să iertăm trecutul, dar să nu-l uităm!”.
Machetele de monumente pe care le propune Radu Bercea sunt intitulate „In memoriam”, „Jertfa”, „Poarta lui Dante”, „Via Dolorosa”, „Jilava, Aiud, Sighet, Gherla” sau „Martiri ai închisorilor comuniste”.
Ca refugiat din nordul bucovinean, Radu Bercea a realizat şi două machete intitulate „Unire” şi „Fântâna Albă”.
Câteva dintre machetele artistului humorean vor fi expuse la „Salonul anual 2010 al artiştilor plastici amatori din judeţul Suceava”, care se va deschide pe data de 22 decembrie a.c. la Muzeul Bucovinei.