Trenuleţul pe care mocăniţa îl tractează în această iarnă la Gura Humorului, pe linia ferată montată de la podul peste pârâul Voroneţ până la baza pârtiei de schi a staţiunii, va avea însoţitori îmbrăcaţi în uniforme militare habsburgice.
Designul vestimentar, realizat de artistul plastic humorean Radu Bercea, reconstituie cu fidelitate câteva uniforme militare imperiale austriece. Punând în practică ideea primarului Marius Ursaciuc, Radu Bercea (care s-a documentat cu privire la uniformele purtate în Imperiul Habsburgic) a desenat ţinutele militare la începutul lunii noiembrie şi, în numai câteva săptămâni, două harnice şi iscusite croitorese, Iustina Simeria şi Ana Maria Coca, de la atelierul de croitorie al Casei de Cultură din Gura Humorului, au realizat elegantele uniforme, cu epoleţii şi fireturile aferente.
Aşa cum ne-a spus directorul Casei de Cultură, prof. Constantin Logigan, câţiva membri ai Poliţiei Comunitare, îmbrăcaţi cu aceste uniforme militare habsburgice, vor întâmpina turiştii care vor veni să participe la acţiunile organizate în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina” şi vor distribui programul manifestărilor.
( 4 dec 2010, 20:13:27