Festivalul Satiric „Bucovina” 2010, manifestare organizată sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Centrul Cultural Bucovina (prin secţiile Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava şi Şcoala Populară de Arte “Ion Irimescu”) şi Muzeul Bucovinei, s-a desfăşurat, pe parcursul zilei de vineri, la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava.
100 de caricaturi şi 19 benzi desenate
Festivalul a debutat cu vernisajul expoziţiei celei de-a XXI-a ediţii a Salonului de Umor de la Suceava, salon care a avut pentru cele două secţiuni, Caricatură şi Strip/Bandă desenată umoristică, tema „Frunză verde de...România”.
Salonul a etalat, în galeria de la etajul instituţiei muzeale sucevene, aşa cum a spus la deschidere graficianul Mihai Pînzaru PIM, coordonatorul manifestării şi preşedintele istoric al juriului, 100 de caricaturi şi 19 benzi desenate.
La vernisajul la care s-a păstrat un minut de reculegere în memoria poetului Adrian Păunescu (care a fost un prieten al caricaturii, pe care a susţinut-o în pagina din revista „Flacăra” cu genericul „Racul”, sub deviza „Retrage-te înainte!”) au participat alături de reprezentanţi ai organizatorilor, concurenţi şi iubitori ai caricaturii, membrii juriului care au desemnat premianţii.
Premiile Salonului de Umor de la Suceava
Juriul (Mihai Pînzaru PIM - preşedinte, Radu Cleţiu, Radu Bercea, Ovidiu Ambrozie Bortă BOA - membri) a acordat 11 premii (7 pentru caricatură şi 4 pentru bandă desenată): Secţiunea Caricatură - Premiul „Nicolae Claudiu” - Constantin Pavel (Focşani), Premiul „Alexandru Clenciu” - George Licurici (Suceava), Premiul „Sorin Postolache” - Doru Ghiocel Olaş (Suceava), Premiul „Constantin Sofroni” - Florian Doru Crihană (Galaţi), Premiul „Sigmund Orban” - Constantin Papuc (Suceava), Premiul „Romeo Calancea” - Alina Lăzăreanu (Suceava), Premiul de debut - Ioana Brădăţan Bumbu (Suceava); Secţiunea Strip / Bandă desenată - Premiul I - Costel Pătrăşcan (Brăila), Premiul II - Cristian Topan (Bucureşti), Premiul III - Lucian Amarii JUP (Iaşi), Premiul de debut - Bogdan Chirap (Suceava).
Premiilor salonului li s-au adăugat, pentru prima dată, „într-o formulă de solidaritate culturală”, două Premii ale “Recunoştinţei”, acordate unor personalităţi marcante a culturii şi artei bucovinene: pictorul Adrian Bocancea şi muzicianul Andrei (Bebe) Lipovan.
258 de caricaturişti, din 56 de ţări ale lumii
Festivalul Satiric “Bucovina” 2010 a circumscris, alături de Salonul de Umor, Expoziţia internaţională de grafică satirică ”Monitorul de Suceava “ (ediţia a IV-a ), organizată de Muzeul Bucovinei împreună cu cotidianul sucevean. Momentul de trecere de la festivitatea de premiere a laureaţilor Salonului la prezentarea câştigătorilor Expoziţiei „Monitorul de Suceava” a fost asigurat de Ştefan Stroe şi Ion Drăguşanul, care au întreţinut publicul prezentând un poem satiric şi câteva epigrame.
Expoziţia-concurs „Monitorul de Suceava”, care a avut ca temă „Jurnalist 2010”, s-a adresat tuturor caricaturiştilor profesionişti şi amatori, indiferent de vârstă, din întreaga lume.
Coordonată de graficianul satiric Ovidiu Ambrozie Bortă BOA şi patronată de „Monitorul de Suceava”, manifestarea (care a antrenat 258 de caricaturişti din 56 de ţări ale lumii), pentru care lucrările (718 caricaturi) s-au trimis exclusiv online, a avut un juriu alcătuit din graficienii Mihai Pînzaru PIM, George Licurici şi Ovidiu Ambrozie Borta BOA care a desemnat laureaţii în cadrul unei jurizări publice organizate la Iulius Mall Suceava.
Laureaţii Expoziţiei „Monitorul de Suceava”
S-au acordat Premiul „Monitorul de Suceava” (premiu oferit de cotidianul sucevean în valoare de 500 euro), diploma şi medalia (cu rag de medalie de aur) caricaturistului bulgar Tchavdar Nikolov, precum şi trei menţiuni (diplomă şi medalie) graficienilor satirici Mihai Ignat (România), Oleg Loktyev (Rusia) şi Yuriy Kosobukin (Ucraina).
Toţi artiştii ale căror lucrări au fost acceptate de juriu în expoziţia-concurs urmează să primească şi catalogul virtual al expoziţiei.
La finalul manifestării, invitatul special Radu Cleţiu (Timişoara), campion mondial la caricatură viteză, şi Mihai Pînzaru PIM au realizat portrete gratuite pentru doritorii din public.