La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a avut loc săptămâna trecută vernisajul expoziţiei de pictură cu genericul „Între culoare şi vis”, a tânărului Alexandru Stoica.
„Micul Picasso care va deveni Marele Alex”
Organizată de Consiliul Judeţean Suceava, biblioteca publică judeţeană şi Grupul Şcolar „Oltea Doamna” Dolhasca, expoziţia etalează un număr de 22 de lucrări în ulei realizate de un elev talentat din clasa a X-a, „Micul Picasso care va deveni Marele Alex”, aşa cum a spus la vernisaj graficianul Mihai Pînzaru PIM.
În vârstă de 17 ani, Alexandru Stoica, din localitatea Dolheştii Mici, elev la Grupul Şcolar „Oltea Doamna” Dolhasca, trăieşte „între culoare şi vis”, dedicat trup şi suflet picturii.
Apreciat şi susţinut pentru talentul său atât de cadrele didactice din şcoală, de directorul Dumitru Tanasă, de profesorul de desen Eugen Colbu, şi de prof. Gabriela Manole, care i-a fost dirigintă, Alexandru Stoica a fost remarcat şi promovat de UNIFERO (Uniunea Internaţională a Femeilor din România) printr-o serie de acţiuni caritabile.
„Pe aripile visului”
Un tânăr cu o situaţie familială grea, dar ambiţios şi cu „un talent ieşit din comun”, aşa cum l-a prezentat artistul vizual Constantin Severin, un tânăr care a studiat singur şi care încearcă să-şi facă drum în lumea artistică.
Lucrările lui, în care este vizibil eforul de a-şi însuşi maniere de lucru diverse, de la maeştri flamanzi, la Picasso şi Dali, au, după cum a remarcat juna exegetă Delia Simion, studentă la Universitatea de Arte din Iaşi - Secţia istoria şi teoria artei, „o vibraţie aparte”, „un mister care atrage ochiul privitorului”.
Un tânăr talentat, dar care are nevoie de sprijin moral şi financiar pentru a-şi putea lua zborul în viaţă, despre care prof. Ioan Bodnar (care a participat la vernisaj în tripla calitate de reprezentant al Prefecturii Suceava, de preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România - Ţinutul Bucovina, care organizează anual o tabără internaţională de pictură, şi de creator plastic cu un palmares remarcabil) a spus că „a urcat deja pe aripile visului” cu şansa de a reuşi pentru că este apreciat şi ocrotit atât de şcoală, cât şi de oameni de bine.
*
Care este visul lui Alex? Să atingă frumosul, aşa cum a mărturisit el la final, ne mai având cuvinte pentru a-şi prezenta lucrările. „Lucrările vorbesc despre mine”, a spus el, iar lumina din ochii lui era lumina încrederii că va reuşi.