Poeme vizuale cu arome de jazz

Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava găzduieşte, de la sfârşitul săptămânii trecute, o expoziţie de grafică realizată de artista plastică humoreană Loredana Grigoraş.

Orizontul zenitului trans-mundan al unui univers care se scurge printr-o clepsidră

Fără să-şi etaleze lucrările sub un generic anume, Loredana Grigoraş, care în primăvara acestui an a avut o expoziţie la Gura Humorului într-o locaţie neconvenţională (Pizzeria „La Bomba), intitulată “Bufniţa din tei şi alte flori”, a adus la Suceava o serie din lucrările prezentate atunci într-o formulă avangardistă, grupate în câteva cicluri cu rezonanţe provocatoare (“Pădurea de la Cernobâl”, “Bufniţa din tei”, “Alte Flori”, “Maci-u Pichu”, “Metalika”).

Alăturând acestor piese grafice, în care linia şi formele sunt revelatoare (culoarea fiind doar un adjuvant cu accent circumflex) şi două icoane (artista lucrează cu precădere icoană bizantină), Loredana Grigoraş conturează orizontul zenitului trans-mundan al unui univers care se scurge printr-o clepsidră.

Scenografii ale imanentului

Dexteritatea liniei, cursivitatea neezitantă, pot stârni legitim întrebarea dacă desenul este spontan sau urmează coordonatele unui construct bine articulat şi cred că răspunsul ar putea coincide cu ceea ce spunea despre spontaneitate un mare, din păcate demult dispărut, actor (Ştefan Ciubotăraşu): „Ca să fii spontan, trebuie să repeţi foarte mult!”.

Veritabile poeme vizuale, lucrările Loredanei Grigoraş sunt scenografii ale imanentului, alegorii care recompun un univers alcătuit parcă din proiecţiile unui orfevrier meticulos, amestecate şi pisate într-un mojar cu amintiri reziduale, simboluri şi semne arhetipale, viziuni onirice decupate de pe ecranul interior.

O demonstraţie de abilitate speculativă a liniei

Cu titluri ca „Oracolul”, „Kaleidoscop”, „Bufniţa din tei” sau „Soborul berzelor”, „Interior de stejar”, „Fagul fără piele”, „Înlemnirea”...lucrările grafice ale Loredanei Grigoraş seduc vizual printr-o demonstraţie de abilitate speculativă a liniei.

Dar aşa cum chinezii susţin că forma unui vas depinde de golul din el, citirea acestor incantaţii dinamice nu poate fi făcută fără decriptarea câmpurilor circumscrise acestor linii.

Linii care pleacă sau vin, linii care se împletesc, se încolăcesc, linii suple sau linii constrânse să se întoarcă din drum...Dar şi liniile, nu numai formele pe care le conturează, au o semnificaţie.

Un exerciţiu de singurătate

Charles Henry, un erudit preocupat la sfârşitul secolului al XIX- lea de ştiinţa totală (ştiinţa capabilă să explice tot atât de bine emoţiile muzicale sau variaţiunile majorităţii în corpul electoral) a ajuns să caracterizeze efectul fiziologic al liniilor, sau mai exact al direcţiilor acestora în pictură, clasificându-le după cum erau îndreptate (în jos sau în sus, spre stânga sau spre dreapta...) ca fiind exaltate, dinamogene, sau inhibitorii.

Aş spune însă, la final, că grafica Loredanei Grigoraş este un exerciţiu de singurătate.

Un exerciţiu care produce poeme vizuale cu arome de jazz (de „improvizaţie” creativă, irepetabilă).