Suceava - Oraş comercial liber

Dacă la data de 18 august a.c., printr-o iniţiativă conjugată, Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Cultural Bucovina şi Biserica Sf. Gheorghe - Mirăuţi au organizat o manifestare prin care li s-a reamintit sucevenilor că urbea lor a fost atestată documentar cu 622 de ani în urmă, data de 31 august s-ar cuveni pomenită întrucât marchează ridicarea Sucevei, în anul 1786, la rangul de oraş comercial liber.

Două momente istorice legate de existenţa în urbe a comunităţii armene

Ceea ce este mai puţin remarcat în contextul acestor două momente istorice este faptul că atât prima atestare documentară a oraşului Suceava, cât şi conferirea, la începutul celui de-al doilea deceniu de administraţie austriacă a Bucovinei, a rangului de oraş comercial liber, sunt legate de existenţa în urbe a comunităţii armene.

Suceava, menţionată ca cetate în februarie 1388 într-o scrisoare adresată de Petru I Muşat regelui Poloniei, Vladislav II Jagello, căruia principele moldav i-a acordat ca împrumut o anumită sumă de bani, este atestată pentru prima oară ca urbe într-o enciclică emisă (la data de 18 august a aceluiaşi an) de catolicosul Theodoros al II-lea, referitoare la organizarea ecleziastică a armenilor est-europeni.

Influenţa armenilor din zonă a fost hotărâtoare pentru o serie de decizii administrative

După aproape patru sute de ani, când partea de nord-vest a Moldovei a intrat în componenţa monarhiei Habsburgice, iar Suceava era circumscrisă teritoriului anexat cu numele Bucovina, prezenţa, interesele şi influenţa armenilor din zonă au fost hotărâtore pentru o serie de decizii administrative, care au condus la dezvoltarea economică a întregii provincii.

Reformele iosefiniste au creat o serie de înlesniri care le-au permis negustorilor şi meşteşugarilor să-şi extindă şi să-şi intensifice activitatea.

Negustorii armeni din Bucovina erau interesaţi de achiziţionarea şi comercializarea mărfurilor din provinciile dezvoltate ale imperiului, iar acest lucru a impulsionat schimburile comerciale.

La cererea unor negustori armeni, Bucovina a fost inclusă în cordonul vamal

Doi negustori armeni din Suceava, Ioan şi Nicolae Capri, au fost în două rânduri la Viena (în 1783 şi 1785) şi au cumpărat mari cantităţi de mărfuri, în valoare de 6.000 de florini, bani obţinuţi printr-o cambie garantată chiar de şeful Administraţiei militare a Bucovinei, generalul maior Karl von Enzenberg.

Influenţa acestora a fost decisivă pentru includerea Bucovinei ca provincie imperială în cordonul vamal (o notă a Consiliului Aulic de Război din Viena, adresată în luna ianuarie 1786 generalului Enzenberg, menţionează faptul că includerea Bucovinei în cordonul vamal s-a făcut la cererea fraţilor Capri, „negustori din Suceava”).

Pentru rolul lor la dezvoltarea provinciei, armenilor (care, deşi bogaţi, erau doar negustori sau arendaşi) li s-a ridicat interdicţia de a achiziţiona proprietăţi funciare, lucru care le-a oferit dreptul de a accede la titluri nobiliare.

Gazda la Suceava a împăratului Iosif al II-lea, primul negustor armean înnobilat din Bucovina

Prin cumpărarea unor moşii, Ioan Capri a intrat în rândul stării nobiliare devenind primul negustor armean înnobilat din Bucovina şi totodată cel dintâi nobil bucovinean căruia i se recunoştea apartenenţa la starea nobiliară de cavaler al statelor supuse coroanei austriece.

Împăratul Iosif al II-lea, care a vizitat Bucovina în două rânduri, în 1783 şi 1786, a fost găzduit la Suceava într-una din casele familiei Capri.

În anul 1785, monarhul l-a ridicat pe “neguţătoriul Bucovinii, Ioan Capri, şi nu numai pe dumnealui ci şi pe feciorii dumnealui, dară şi pe toţi copiii lor acei trupeşti, cum şi pe strănepoţii acestora, bărbăteşti şi femeeşti… la cinste şi boerie” acordându-i diploma de înnobilare cu titlul de “Edler von Marecey” şi “semnul de peceţi” (blazonul).

Ulterior, în anul 1790, membrii familiei Capri au fost ridicaţi pe scara nobiliară, de către împăratul Leopold al II-lea, la starea de baroni galiţieni.

Înlesnirea schimburilor comerciale şi decizii favorabile dezvoltării meşteşugurilor

Odată cu înlesnirea schimburilor comerciale s-au luat şi decizii favorabile dezvoltării meşteşugurilor. Prin introducerea magistratului, ca formă de organizare administrativă, dreptul cetăţenesc sau indigenatul se acorda cu precădere străinilor care practicau meşteşuguri. Meşterilor şi artizanilor care se aşezau în oraşe le erau acordate scutiri de la plata impozitelor, de la  recrutare şi încartiruiri militare.

Numărul de meşteri, calfe şi lucrători nu mai era restricţionat, favorizând creşterea numărului de meseriaşi care veneau către oraşele noii provincii.

Regulamentul de reorganizare administrativă a oraşelor din Bucovina (Cernăuţi, Siret şi Suceava) întocmit de guvernatorul Enzenberg stipula  faptul că tuturor negustorilor şi meseriaşilor străini li se va acorda încuviinţarea de a se aşeza în aceste oraşe dacă fac dovada că sunt stăpâni asupra meşteşugului practicat şi au o ţinută morală corectă.

*

Devenind oraş comercial liber, cu privilegiul ţinerii unui mare târg anual (reformele iosefiniste desfiinţând din anul 1786, în toate provinciile imperiale, îngrădirile existente în privinţa târgurilor, astfel încât fiecăruia îi era îngăduit să cumpere şi să vândă orice marfă), Suceava a cunoscut o dezvoltare economică în care s-a conturat şi s-a consolidat o pătură de negustori şi meseriaşi care au lăsat în urmă vechea economie de tip feudal şi au asigurat trecerea la economia capitalistă.