În perioada 23-25 iulie 2010, la Poiana Stampei va avea loc Festivalul „Flori de pe Dorna”, ediţia a III-a, şi „Întâlnirea cu Fiii satului”, ediţia a XI-a, manifestări ce se vor desfăşura în cadrul “Sărbătorii comunei Poiana Stampei”.
Astăzi, în prima zi, de la ora 15,00, va avea loc primirea invitaţilor şi vizitarea principalelor obiective turistice, printre care se numără Muzeul de etnografie şi folclor, Rezervaţia Tinovul Mare şi turbăria, unde poate fi admirată planta carnivoră denumită “Roua Cerului”. Un juriu format din reprezentanţi ai primăriei, ANTREC şi specialişti în peisagistică şi design urban va vizita, în vederea jurizării, cele mai frumoase gospodării, grădini cu legume şi grădini cu flori.
Pe 24 iulie, la ora 10, este programată deschiderea Festivalul Naţional “Flori de pe Dorna”, ediţia a III-a cu parada portului popular (călăreţi, căruţe cu flori), după care în parcul din vecinătatea primăriei va avea loc concursul „Covor natural cu flori”.
Organizatorii au mai pregătit un concurs gastronomic şi expoziţia cu vânzare „Produse şi ustensile tradiţionale folosite la gătitul în aer liber”, concursuri sportive şi river – rafting pe râul Dorna. Cei interesaţi în noi surse de energie sunt aşteptaţi la primărie, unde va avea loc simpozionul „Surse de energie neconvenţională în mediul rural”. După ora 18,00, turiştii şi localnicii sunt invitaţi la o seară distractivă în Parcul primăriei şi la festivitatea de premiere a celor care au participat la concursurile din timpul zilei.
Duminică, cea de-a treia zi a festivalului începe cu o slujbă religioasă oficiată la biserica din Poiana Stampei. Între orele 12–13 este programată ceremonia de comemorare a eroilor (Slujbă religioasă la Monumentul Eroilor cu participarea Fanfarei Garnizoanei Bistriţa şi a Corului Ecclesia).
Întâlnirea cu Fiii Satului, omagierea perechilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în cadrul „Nunţii de aur” şi Spectacol folcloric cu ansambluri din Suceava, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Ucraina, în care invitat special este Cetăţeanul de Onoare al comunei Poiana Stampei, Dumitru Fărcaş, sunt alte puncte de atracţie pentru ziua de duminică.