Economistul pensionar humorean Gavril Gheorghe Lavric, pasionat şi recunoscut colecţionar şi cercetător numismat, este unul dintre laureaţii ediţiei din acest an a Premiilor Eminescu pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi colecţionari „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint”, ale Editurii GEEA Botoşani.
La festivitatea de premiere, care a avut loc duminică, 13 iunie a.c., la Galeriile de Artă GEEA din Botoşani, Gavril Gheorghe Lavric a fost distins, la secţiunea „Colecţii şi colecţionari”, (secţiune la care nu s-a acordat la această ediţie medalia de aur) cu Diploma şi medalia „Teiul de Argint”.