La City Gallery, în incinta Shopping City Suceava, este programată pentru luni, 10 mai a.c. începând cu ora 17:00, o manifestare care se conturează ca o adevărată ofensivă feministă.
Modele de gândire feminină contemporană
Într-un cadru vizual creat de expoziţia cu genericul „Lucia Puşcaşu şi ucenicii” va avea loc lansarea primului volum al lucrării „Cele 4 dimensiuni ale feminităţii româneşti”, lucrare coordonată de Monica Silvia Tatoiu, care reuneşte texte semnate de 73 de coautoare, dintre care şapte sunt sucevence.
Cartea este o invitaţie de a descoperi femei remarcabile, cu profesiuni şi poziţii sociale diverse, şi cuprinde confesiuni despre viaţă, carieră, dragoste şi credinţă, conturând modele de gândire feminină contemporană.
Lucrarea este un proiect editorial inedit în care au fost antrenate iniţial zece sucevence, din care şapte şi-au făcut „temele” la termenul stabilit, devenind astfel coautoare ale acestei cărţi apărute la Editura Neverland.
Cele patru dimensiuni ale feminităţii autohtone
Cele patru dimensiuni ale feminităţii, în funcţie de care s-a structurat această carte care radiografiază realitatea românească, vizează relaţia cu sinele (Cât de importantă este relaţia mea cu mine? Cât de bine mă reprezintă oglinda? Cât de curajoasă sunt în a-mi recunoaşte slăbiciunile?), relaţia cu restul lumii (Cum mă percep ceilalţi? Cum se reflectă persoana mea în oglinda reprezentată de cei cu care relaţionez?), calea urmată în profesiune (Povestea acestui drum, de la sămânţă la rod, cu bucuriile şi durerile lui) şi relaţia cu divinitatea (Perspectiva spirituală asupra existenţei umane, credinţa sau lipsa conştientizării ei).
Şapte sucevence care se confesează în această carte
Alături de Monica Silvia Tatoiu şi de editorul Nicoale Cîrstea, vor fi prezente la lansare toate cele şapte sucevence care se confesează în această carte.
Este vorba, în ordine alfabetică, de Irina Badrajan - medic de medicină generală, Angela Furtună - scriitoare, Cristina Iacob - managerul Librăriei “Cărtureşti”, Lorelei Mironescu - specialist marketing, Lucia Puşcaşu - artist plastic, Elena Brânduşa Steiciuc - prof. univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare”, şi subprefectul Angela Zarojanu.
Printre celelalte semnatare ale cărţii le vom regăsi pe Brînduşa Armanca, Anamaria Beligan, Ruxandra Cesereanu, Elisabeta Lipa, Irina Mavrodin, Andreea Maria Paul-Vass, Sandra Pralong sau Grete Tartler.