Duminică, 9 mai a.c., începând de la ora 14:00, la Căminul Cultural Iaslovăţ va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Folcloric „Flori de mai”, manifestare organizată de Primăria şi Căminul cultural al comunei Iaslovăţ şi Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
Festivalul are loc în preajma Hramului de primăvară al localităţii Iaslovăţ, prilejuit de Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Bari.
Participă cu programe artistice, dansuri şi cântece populare: Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, Ansamblul folcloric „Trandafir de Bucovina” Milişăuţi, Ansamblul folcloric „Codrişor” Dorneşti, Ansamblul folcloric „Florile Bucovinei” Arbore, Ansamblul folcloric „Pădureţul” Cacica, Ansamblul folcloric „Dor” Moara, Ansamblul de obiceiuri „Vătăjelul” şi Formaţia de dansuri „Trilişeşti” Iaslovăţ.
Vor susţine recitaluri invitaţii de onoare ai festivalului, soliştii de muzică populară Călin Brăteanu, Adriana Bucevschi şi Laura Haidău.