Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 mar 2010 - Anul XV, nr. 67 (4358)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Emoţie şi sensibilitate

Sute de suceveni, prezenţi la spectacolul umanitar cu Franco Midiri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Sute de suceveni, copii, tineri, vârstnici, au ales să-şi petreacă două ore, sâmbătă seara, împreună cu cantautorul Franco Midiri, câştigătorul de anul trecut al Festivalului Melodiei de la San Remo, care a susţinut un spectacol plin de emoţie şi sensibilitate, la Casa de Cultură Suceava. Artistul italian a reuşit să aducă pe aceeaşi scenă copii cu nevoi speciale de la Complexul „Blijdorp” şi elevi de la Palatul Copiilor Suceava, care au cântat şi dansat într-o armonie deplină.

 

Bani pentru copii bolnavi

Spectacolul a avut şi o latură umanitară. În timpul concertului, Franco Midiri a invitat-o pe scenă pe Brînduşa Sorina Bialy, membru voluntar al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Blijdorp România, şef serviciu de recuperare în integrare socială – Complexul Terapeutic Blijdorp România – O Nouă Viaţă Suceava,pentru a-i înmâna un plic cu o sumă de bani, rezultată din vânzarea biletelor la spectacol. Artistul nu a dorit să spună despre ce sumă este vorba, dar a lăsat să se înţeleagă că cel mai important lucru este faptul că la spectacol a venit un număr mare de oameni, care s-au bucurat împreună cu el de o seară minunată, în care cei mai importanţi au fost copiii cu nevoi speciale de la Complexul Terapeutic „Blijdorp”, dar şi talentaţii elevi de la Clubul Copiilor Suceava, coordonaţi de profesorul Mihai Lungoci, care au susţinut un micro recital.

 

Licitaţie

Sâmbătă seara, în cadrul spectacolului, a fost organizată o licitaţie. Obiectul licitat a fost de fapt un coş în care se aflau mai multe obiecte din lut, realizate în atelierele de creaţie de la „Blijdorp”, de copiii cu nevoi speciale, sub îndrumarea instructorilor.

În urma licitaţiei, care a plecat de la 100 de lei, bani pe care „i-a pus la bătaie” Franco Midiri, obiectele confecţionate de copii cu nevoi speciale au ajuns în posesia deputatului Mircea Grosaru, preşedintele Asociaţiei Italienilor din România, în schimbul a 600 de lei. Banii au fost donaţi Complexului Terapeutic „Blijdorp”.

 

Muzică şi recunoştinţă

Cantautorul Midiri a interpretat mai multe piese de muzică uşoară în limba italiană, printre care şi “E! Sai che cosa c’è”, cu care a câştigat trofeul de la San Remo. Nu au lipsit nici piese cunoscute ale artiştilor consacraţi din Italia, cum ar fi cele aparţinând celebrului Adriano Celentano. Concertul de muzică uşoară italiană de la Suceava, cuprins în proiectul „Turneul 2010 în România”, a fost bine „înţeles” de suceveni, pentru că pe tot parcursul evenimentului, Carmen Botezatu, care se ocupă de promovarea artistului, a asigurat traducerea din italiană în română.

Artistul a interacţionat cu publicul, a mers prin sală pentru a împărţi câteva CD-uri cu cântecele sale. Nu a uitat să salute şi să mulţumească câtorva persoane care l-au ajutat să realizeze acest spectacol, la Suceava, şi care au fost prezenţi şi la concertul de sâmbătă seară, viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc, şeful Centrului Cultural „Bucovina”, Vasile Ursache, Brînduşa Sorina Bialy, membru voluntar al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei „Blijdorp” România, Mircea Grosaru, preşedintele Asociaţiei Italienilor din România.

 

Solidaritate

Finalul spectacolului a fost unul emoţionant. Publicul a aplaudat minute în şir evoluţia de pe scenă a copiilor cu nevoi speciale, care au dansat „Braşoveanca”, urmată de „Dansul cărucioarelor”. A fost ceva greu de descris în cuvinte. Trupurile fragede, mistuite de boli grave, copiii pe care, de multe ori, îi ignorăm atunci când îi vedem pe stradă, deveniseră cele mai importante persoane din spectacol. Franco Midiri a dorit să transmită un mesaj de solidaritate şi a reuşit să facă acest lucru aducând în lumina reflectoarelor atât copii cu nevoi speciale, cât şi copiii talentaţi de la Palatul Copiilor Suceava.

Publicul sucevean s-a comportat impecabil. La sfârşitul concertului, s-a ridicat în picioare şi a aplaudat îndelung, apreciind ideea italianului Franco Midiri de a cânta pentru şi împreună cu copiii suceveni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sute de suceveni, prezenţi la spectacolul umanitar cu Franco Midiri.
 Vizualizări articol: 2677 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.85/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.9 din 27 voturi
Sute de suceveni, prezenţi la spectacolul umanitar cu Franco Midiri4.9527

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Whatta heck? trimis de
(24 mar 2010, 16:27:55
de ce promovati un cantaautor de 2 lei? e oribil!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei