Cea de-a IV-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică, manifestare competiţională organizată de Consiliul Judeţean Suceava şi Complexul Muzeal Bucovina, care se circumscrie Festivalului Satiric Bucovina 2010, este patronată de cotidianul „Monitorul de Suceava”.
„Jurnalist în 2010”
Expoziţia-concurs, care are tema „Jurnalist în 2010”, se adresează tuturor caricaturiştilor profesionişti şi amatori, indiferent de vârstă, din întreaga lume.
Lucrările de grafică satirică, format A4 cu o rezoluţie de minim 300 dpi, realizate în orice tehnică, alb-negru sau color, vor fi trimise, până pe data de 15 septembrie a.c., pe adresa de e-mail contact@artboa.ro sau la Complexul Muzeal Bucovina Suceava, Str. Ştefan cel Mare, nr. 33, Suceava, cod: 720003, România.
Lucrările prezentate în expoziţie vor putea fi achiziţionate de public
Fiecare concurent poate participa la concurs cu cel mult cinci lucrări.
Participanţii sunt rugaţi să ataşeze, în format PDF sau DOC, o scurtă prezentare a activităţii artistice (numele şi prenumele, adresa exactă, adresa e-mail, fotografia şi CV-ul).
Lucrările prezentate în expoziţie vor putea fi achiziţionate de public, de aceea concurenţii sunt rugaţi să noteze preţul fiecărei lucrări originale pentru a primi contravaloarea caricaturii.
Toate evenimentele legate de această expoziţie vor fi publicate în pagina web a cotidianului „Monitorul de Suceava”, www.monitorulsv.ro.
Premiul „Monitorul de Suceava”: 500 euro, diploma şi medalia de aur
Cotidianul „Monitorul de Suceava” îşi rezervă dreptul de a publica lucrările din expoziţie în scop publicitar.
Toţi artiştii ale căror lucrări vor fi acceptate de juriu în expoziţia-concurs (care se va deschide la Muzeul de Istorie Suceava în luna noiembrie 2010) vor primi catalogul virtual al expoziţiei.
Juriul, care este alcătuit din graficienii satirici Mihai Pînzaru Pim, George Licurici şi Ovidiu Ambrozie Borta BOA, va desemna câştigătorul Premiului „Monitorul de Suceava” (premiu acordat de cotidianul sucevean constând în suma de 500 euro) precum şi diploma şi medalia de aur şi trei menţiuni (diplomă şi medalie).