La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava va avea loc mâine, la ora 17:00, vernisajul expoziţiei de pictură a artistului plastic Gabriel Gheorghiu.
Hunedorean de origine, dar stabilit la Iaşi (unde a absolvit secţia Pictură din cadrul Academiei de Arte „George Enescu”, avându-l ca maestru pe Dan Hatmanu) Gabriel Gheorghiu, care s-a remarcat cu precădere ca peisagist, expune acum la Suceava la invitaţia filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici din România.