În zidul de piatră care mărgineşte cimitirul catolic din oraşul Siret se văd lespezi mari de gresie cenuşie, pe care mâini iscusite de meşteri pietrari au cioplit litere ciudate şi motive ornamentale meşteşugite.
Scrierea şi motivele decorative specifice culturii armene sunt semnele existenţei, în vechiul târg al Siretului (a cărui primă menţiune documentară datează din anul 1340), a unei comunităţi armeneşti, astăzi total dispărută din perimetrul localităţii.

 

Armenii, „părinţii Moldovei”

Prezenţa armenilor în Siret, cea dintâi capitală a statului moldav, nu trebuie să ne mire.
Nicolae Iorga îi numea pe armeni „părinţii Moldovei”, subliniind că aşezarea armenilor în zonă, care erau apreciaţi ca buni negustori, încă înainte de constituirea statală, a stimulat apariţia unor nuclee de dezvoltare comercială.
Dacă la 1350 se consemnează întemeierea la Botoşani a celei dintâi biserici armene din spaţiul moldav, putem bănui prezenţa armenilor şi în alte aşezări din Moldova.

 

Civitate Cerethensi

În oraşul Siret (Civitate Cerethensi), capitala Moldovei din vremea domniei lui Laţcu Vodă, capitală pe care voievodul Petru I Muşat (care a finalizat, la 1384, construcţia Bisericii Sf. Treime) a mutat-o, în preajma anului 1388, la Suceava, armenii au avut biserica lor.
Diaconul armean Minas Tokhateţi (Minas din Tokhat), autorul unui poem în care istoriseşte despre persecuţia şi prigoana armenilor din anul 1551 (un poem cu 110 catrene intitulat „Jelania asupra armenilor din Ţara Valahilor”) pomeneşte despre existenţa unor biserici armene în mai multe localităţi moldovene (biserici care au fost prădate şi ruinate, iar „cărţile armenilor s-au ars”), semnalând alături de cele din Hotin, Iaşi, Vaslui, Botoşani, Roman, Suceava şi biserica din Siret.

 

La Siret, armenii aveau „o biserică de piatră”

Unul dintre călătorii străini care au străbătut Ţara Moldovei, Vlas Koicevic, scrie la 7 iunie 1661 că la Siret „armenii au o biserică de piatră”.
Desigur că această biserică a avut şi cimitirul ei, cimitir care însă a dispărut odată cu lăcaşul de cult.
Istoria a fost vitregă cu aceste locuri. Un alt călător străin, Vitto Piluzzi, consemna că la 1687 „Moldova era aproape distrusă”.
„Cotnarii, Baia, Târgu Frumos, Târgu Siret, Suceava, Botoşanii, Romanul, Bacăul, Bârladul, Ştefăneştii, Huşii, Vasluiul, Săbăoanii, toate aceste oraşe sunt părăsite, oamenii sunt fugiţi în Polonia şi în Transilvania”, scria el.

 

58 de familii de armeni, la anexarea Bucovinei

La ocuparea nord-vestului Moldovei de către austrieci (1774) şi anexarea teritoriului, sub numele de Bucovina, la Imperiul Habsburgic (1775), generalul Gabriel baron von Spleny consemna, în teritoriul ocupat de trupele imperiale (în extensia sa maximă), o populaţie de 17.047 de familii, care locuiau într-un număr de 290 de localităţi, din care doar trei erau oraşe (Cernăuţi, Siret şi Suceava), iar restul sate şi cătune.
Din totalul acestor familii, 58 erau familii de armeni.
Politica habsburgică a căutat să sporească numărul acestora, încercând să atragă un număr cât mai mare de negustori armeni din Galiţia şi din Moldova, existând chiar intenţia constituirii unor colonii comerciale armeneşti.

 

Privilegii pentru negustorii armeni

Încurajaţi de această politică, negustorii armeni din Suceava (unde erau concentraţi cei mai mulţi armeni) au cerut în mai multe rânduri acordarea unor privilegii comerciale, făgăduind să convingă şi să atragă un număr cât mai mare de negustori care să contribuie la dezvoltarea provinciei.
Ca urmare a numărului tot mai mare de meseriaşi şi comercianţi care au venit din alte zone ale imperiului, populaţia celor trei oraşe a crescut constant, înregistrând în anul 1784 un spor de 54,7% faţă de anul 1774.
De remarcat faptul că, la cererea negustorilor armeni Ion şi Nicolae Capri (Kapri), Bucovina a fost inclusă în cordonul vamal, iar în luna august 1786 oraşului Suceava i s-a conferit rangul de oraş comercial liber.

 

“Lespedile armenesci, ce se află în cimitirul apusean”

La ocuparea Bucovinei, armenii din teritoriul supus coroanei austriece erau cu precădere armeni gregorieni ortodocşi, dar, odată cu colonizarea provinciei, au început să vină şi armeni de religie romano-catolică.
Siretul, care încă de când era capitala Moldovei, din vremea domniei lui Laţcu Vodă, a avut o episcopie catolică, a fost un loc în care s-au aşezat armenii catolici.
În “Revista Politică”, din data de 1 octombrie 1887, se consemnează faptul că “oraşul Siret a început a înteresa pe archeologi”, semnalându-se inscripţiile de pe “lespedile armenesci, ce se află în cimitirul apusean”.
“Nu scim ce vor fi conţinând ele - se consemnează în continuare - dar credem că, îndată ce vor fi descifrate şi trăduse, le vom pute publica prin acest diar”.

Pietrele de mormânt ale armenilor din vechime, recuperate probabil din jurul vechii biserici armeneşti dispărute, au fost utilizate la ridicarea zidului din piatră al cimitirului catolic din Siret, alcătuind împreună cimitirul din… zidul cimitirului.
 

“Odată erau mulţi armeni la Siret”

Nicolae Iorga, scriind despre domnia lui Ştefan cel Mare, care, la fel ca şi Alexandru cel Bun (care a încuviinţat înscăunarea unui episcop armean la Suceava), a adus armeni în Moldova pentru a contribui la prosperitatea oraşelor moldoveneşti, accentua faptul că “nu putea să existe pe vremea aceea un târg moldovenesc, deci comerţ, fără armeni”.
În lucrarea “Neamul românesc din Bucovina” (1905) el scrie următoarele:
“Odată erau mulţi armeni la Siret, ca şi la Suceava şi în multe alte locuri; acum se mai citeşte numai pe o dugheniţă din sus numele Burdeştilor, armeni bogaţi, de viţă veche”.

 

Una din lespezile funerare din zidul cimitirului siretean

Pe una din lespezile funerare din zidul cimitirului siretean, inscripţionată cu caractere latine, se poate citi numele lui Stefan Bogdanowicz.
Documentele din anii de început ai colonizării Bucovinei menţionează un armean cu numele de Stepan Bogdanovici (Stefan Bogdanowicz), care, cumpărând moşia Orăşeni de la boierul moldovean Palade, s-a adresat, la data de 8 iunie 1781, către Administraţia Bucovinei cu dorinţa, ca pe cont propriu, să aducă şi să aşeze circa 50 de familii de germani pe această moşie.
Ulterior, între familiile armene înnobilate ca urmare a patentei imperiale din anul 1787, alături de Antonovici, Pruncul, Petrovici, Romaşcan, Teodorovici, se află şi familia Bogdanovici.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cimitirul din... zidul cimitirului.

Comentarii