La Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” a avut loc miercuri după-amiază evenimentul lansării volumului de versuri “cartea lui koch”, semnat de Alexandru Ovidiu Vintilă, şi expoziţia complementară de grafică de carte a artistului plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan.
O carte care se adresează cititorului erudit
Cel de-al treilea volum de versuri al lui Alexandru Ovidiu Vintilă (care succede volumelor „caricatura de cretă” şi „miezonoptice. tradiţia rupturii”), apărut la Editura “Brumar”, Timişoara, cu titlul “cartea lui koch”, conservă, aşa cum a remarcat criticul literar ieşean Emanuela Ilie, „discursul de factură neo-avangardistă”.
Cartea, lansată cu câteva zile în urmă la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus” din Capitală, aparţine, prin vârsta autorului, unui „poet douămiist”, care imaginează „scenarii funambuleşti”, în care coabitează personaje diverse (mari artişti, taumaturgi, medici celebri...), adresându-se unui cititor erudit.
Rolul ilustratorului
Criticul a subliniat în reuşita volumului rolul ilustratorului, care a realizat un „complement grafic” perfect compatibil cu discursul liric al autorului.
O carte, aşa cum a subliniat Emanuela Ilie, care „arată splendid” ca obiect editorial şi pentru că artistul plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan a ştiut să citească poemele lui Alexandru Ovidiu Vintilă surprinzând „amestecul de genuri şi regnuri” în perspectivă post-modernistă.
Lucrările de grafică reproduse în carte au fost etalate într-o mini-expoziţie prezentată pe culoarul de la intrarea în Sala de Artă „Elena Greculesi”, în care a avut loc lansarea volumului.