Continuând programul editorial de recuperare a textelor publicate în gazetele Bucovinei, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, a scos recent de sub tipar o carte cu un titlu menit să atragă atenţia cititorilor: „Coşbuc, bucovineanul”.
Un prim semnal editorial pentru anul cultural 2010
Cartea, care este un prim semnal editorial pentru anul cultural 2010, în care Centrul Cultural Bucovina şi-a propus să marcheze trei centenare (Mircea Streinul, Eusebiu Camilar şi Dimitrie Loghin), a apărut la Editura „Muşatinii”, cu menţiunea „Anul Mircea Streinul”, într-o ediţie îngrijită şi prefaţată de Ion Drăguşanul şi Călin Brăteanu.
De ce „Coşbuc, bucovineanul”, când ştim cu toţii că este vorba de un scriitor transilvănean? Pentru că, aşa cum aflăm din textul introductiv al volumului, Coşbuc, „care visa la o regăsire a matricei stilistice a Neamului”, s-a identificat şi cu spiritul bucovinean.
Coşbuc „a fost în Bucovina, dar fără a da cuiva de veste”
Coşbuc „a fost în Bucovina, dar fără a da cuiva de veste” („Venea să vadă, nu să fie văzut”, aşa cum scria Victor Morariu), avea prieteni bucovineni (Simion Florea Marian, Ion Cocîrlă-Leandru...) şi era bucovinean „prin mulţimea exemplarelor cărţilor sale de poezie, achiziţionate de cabinetele de lectură săteşti” şi „prin poemele şi prozele publicate prin gazetele, calendarele şi manualele şcolare” din această provincie.
Coşbuc, spun „arhitecţii” acestui volum, construit cu textele extrase din publicaţiile bucovinene („Gazeta Bucovinei”,„Deşteptarea”, „Patria”, „Călindariul poporului Bucovinean”, „Viaţa Nouă” sau dintr-o „Carte de cetire” din anul 1913) ne aparţine şi nouă, bucovinenilor.
„Coşbuc a fost şi bucovinean”
„Coşbuc a fost şi bucovinean - scriu cei doi semnatari ai prefeţei - iar întru dovedire am adunat textele lui, abandonate prin vechile publicaţii bucovinene, atâtea publicaţii câte au mai supravieţuit nepăsării şi urii, ura cea mai animalică arzând cărţile şi gazetele în curtea interioară a închisorii din Suceava, pe întreg parcursul lunii iulie 1952”.
„În fond - motivează ei gestul acestei editări - noi nu ne-am dorit şi nu ne dorim decât să ştergem colbul de pe lada cu zestre a străbunilor noştri, şi-am zărit, acolo, printre alte odoare sfinte, şi iniţierile întru viaţă şi mit, săvârşite de George Coşbuc”.