La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie a.c., la ora 14:00, vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi tapiserie a artistelor plastice Eugenia Goraş şi Georgeta Gheorghiu.
Organizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Suceava, expoziţia reuneşte o selecţie alcătuită din circa 40 de lucrări realizate de cele două artiste plastice sucevene pe parcursul mai multor ani de creaţie.
Formate în şcoala de pictură ieşeană, Eugenia Goraş, la începutul anilor ’60, sub îndrumarea lui Mihai Cămăruţ, iar Georgeta Gheorghiu, cu un deceniu mai târziu, la clasa lui Adrian Podoleanu, ambele plasticiene au îmbrăţişat cariera didactică.
Eugenia Goraş, acum pensionară, şi Georgeta Gheorghiu, profesor de educaţie plastică la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Nr. 3 Suceava, ne invită în duet în universul creaţiei lor în acest sfârşit de toamnă.
Expoziţia va fi prezentată de criticul de artă Valentin Ciucă.