Cu un motto pilduitor, tipărit discret la pagina 133, acolo unde sunt inserate cele câteva file de album ilustrat, a ieşit de sub tipar zilele trecute lucrarea monografică “Rădăuţi - Prut, frânturi de legendă şi istorie”, avându-i ca autori pe Vasile Ilie şi Ion Drăguşanul.
„Bine-ar fi dacă fiecare om ar lăsa după sine câte o carte...”
Citind acest motto (“Bine-ar fi dacă fiecare om ar lăsa după sine câte o carte cu oameni ai sufletului său, pentru că s-ar crea, astfel, o uriaşă şi utilă bibliotecă a Neamului”) este lesne de înţeles de ce Vasile Ilie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a avut acest impuls întru scrierea şi tipărirea monografiei satului copilăriei sale, pe propria cheltuială şi avându-l coautor pe Ion Drăguşanul, un împătimit mărturisitor de memorie.
Vasile Ilie face astfel o plecăciune memoriei bunicilor şi părinţilor săi, dedicând această carte tuturor celor dragi din familie, fraţilor şi copiilor lor, soţiei şi fiicei, dar făcând totodată cronica aşezării Rădăuţi-Prut, vatra- matrice a formării sale.
Amintiri păstrate cu emoţie nealterată în sipetul memoriei
Scriind despre satul copilăriei, în care ţăranii, care se purtau îmbrăcaţi ca târgoveţii, “scoteau portul din bătrâni” de sărbători, Vasile Ilie recompune din amintiri, păstrate cu emoţie nealterată în sipetul memoriei, chipurile celor care l-au marcat pentru veşnicie cu pecetea aparţinătoare neamului. Scrie despre “Tataia” Ioan Filip-Şurubaru, care “purta iţari şi cămaşă albă încinsă cu brâu tricolor”, despre “Buniţa” Agripina, “care se îmbrăca şi ea, ca odinioară, cu cămaşă înflorată…şi cu catrinţă”, scrie despre părinţii săi (“părinţii care sunt veşnicia câmpurilor roditoare, presărată cu sarea trupurilor neostenite”), despre “doamna învăţătoare” şi despre anii de liceu petrecuţi la Iaşi, în “oraşul viselor” sale, despre studiile la facultate şi despre aleasa inimii împreună cu care şi-a întemeiat familia.
Mormintele străbunilor şi urmele paşilor din curtea spulberată de puhoaiele Prutului
Şi mai scrie Vasile Ilie despre cariera sa profesională şi despre holdingul de calibru care îi propunea, la un moment dat, o ascensiune care presupunea dislocarea din pământul ţării, plecare la care a renunţat pentru a rămâne aproape de ai săi şi de locul matrice, în care n-au mai rămas “decât mormintele părinţilor, bunicilor şi străbunilor, dar şi urmele şirurilor de paşi prin curtea spulberată de puhoaiele Prutului”.
Şi se împleteşte scrierea lui cu cea a partenerului-autor, Ion Drăguşanul, care-i conturează profilul, reproducând rândurile pe care i le-a dedicat în cartea intitulată “Acolo unde îmi adăpostesc prietenii”.
O carte cu locuri şi oameni de suflet
Dar dincolo de această subiectivitate biografică, lucrarea aduce informaţii, bazate pe o documentare riguroasă, “despre numele cel vechi şi cel de acum al aşezărilor Rădăuţi-Prut”, despre hotarele vetrei şi despre “mărturiile din veacuri”, “despre urmele rădăuţene din Letopiseţe”, şi, venind către ultimul veac al mileniului doi şi către contemporaneitate, despre “timpul celor două războaie mondiale”, despre “potopuri de ape şi de nepăsare” şi despre casele, ocupaţiile şi obiceiurile vechi şi noi.
Este această carte, cu statut de monografie, în care Vasile Ilie şi Ion Drăguşanul reunesc file de biografie cu frânturi de legendă şi de istorie, o carte cu locuri şi oameni de suflet, care, aşa cum scriam la începutul acestor rânduri reproducând acel motto pilduitor, poate fi aşezată într-o “uriaşă şi utilă bibliotecă a Neamului”.