La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” s-a deschis ieri cea de-a VI-a ediţie a Salonului Literaturii Române din Bucovina.
„Un cadru cu totul aparte” pentru o întâlnire între oameni de carte
Organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava, de către Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, Salonul a reunit editori şi scriitori cu precădere din perimetrul bucovinean.
Alături de suceveni s-au aflat şi câţiva editori şi scriitori din ţară, precum şi din regiunea Cernăuţi, Ucraina.
Organizat, aşa cum a remarcat directorul bibliotecii sucevene, Gabriel Cărăbuş, „ceva mai târziu decât în anii anteriori” (de regulă se deschidea în luna iunie), Salonul a oferit „un cadru cu totul aparte” pentru o întâlnire între oameni de carte.
Editori şi scriitori din Bucovina despărţită de frontieră
Subliniind faptul că manifestarea se desfăşoară într-un moment istoric (în acest septembrie se împlinesc 70 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi chiar în ziua deschiderii, 17 septembrie, peste graniţa României Mari treceau primii refugiaţi polonezi), Daniel Hrenciuc, directorul Direcţiei pentru Cultură Suceava, a salutat întâlnirea editorilor şi scriitorilor din Bucovina despărţită de frontieră.
„După 70 de ani - a spus el (cu doar câteva ore înainte de plecare la Conferinţa de la Varşovia dedicată Marelui Refugiu Polonez în România) - am putea spune adevărul până la capăt!”.
Prezentări şi lansări de carte, expoziţie şi standuri de prezentare ale unor edituri
Momentul deschiderii Salonului a marcat prezenţa scriitorilor şi oamenilor de cultură cernăuţeni Vasile Tărâţeanu, Dumitru Covalciuc, Arcadie Opaiţ, Vasile Bâcu, dar şi a reputaţilor eminescologi Nicolae Georgescu (Bucureşti) şi Theodor Codreanu (Huşi), care, după-amiază, împreună cu sucevenii Ion Filipciuc şi Nicolae Cârlan, au participat la întâlnirea-dezbatere cu genericul „O zi din viaţa lui Eminescu (28 iunie 1883)”.
Cu prilejul desfăşurării Salonului s-au organizat prezentări şi lansări de carte, dar şi o expoziţie cu volume ale scriitorilor bucovineni şi standuri de prezentare ale unor edituri.