Antologia de „nuvele politice” cu titlul „Domnul deputat se prăbuşeşte”, lansată la BookFest-ul din această vară fierbinte, are ca personaj central politicianul spaţiului mioritic.
„O provocare firească”
Horia Gârbea, coordonatorul acestui volum (în care semnează una din proze, dar şi textul introductiv intitulat „Zoo Story cu politicieni”), face precizarea că ideea acestei cărţi (apărută la Editura Tritonic), care cuprinde nuvele inedite „cu oameni politici, cu sub-oameni politici sau, şi mai precis, care ocupă poziţii într-o ierarhie politică”, îi aparţine prozatorului şi analistului Bogdan Teodorescu.
Celor doi li s-au alăturat în acest demers (care constituie „o provocare firească pentru orice autor care trăieşte pe plaiurile mioritice şi se confruntă cu lumea politicienilor noştri”) Radu Sergiu Ruba, Doina Ruşti, Mihail Gălăţanu, Cătălin Mihuleac, Liviu Georgescu, Petru Berteanu şi Lucia Verona.
O carte cu temă dată
Ce-a ieşit veţi putea constata citind această carte, în care „situaţiile imaginate de autorii acestui florilegiu sunt spectaculoase şi adesea crâncene”, o carte cu temă dată, care însă „este atât de largă, de vastă, încât încă zece sau douăzeci de autori ar fi avut despre ce să scrie fără a se suprapune între ei”.
Titlul volumului, care conţine „nouă nuvele politice inedite”, reproduce, trunchiat, titlul textului semnat de Cătălin Mihuleac („Linişte, domnul deputat se prăbuşeşte!”), colaboratorul Monitorului de Suceava”.