47 de monumente, troiţe şi cimitire ale eroilor
Aşa cum ne-a informat m.m.p.r. Dumitru Davidel, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor - Filiala Judeţului Suceava, pe teritoriul judeţului au fost pregătite pentru această sărbătoare un număr de 47 de monumente, troiţe şi cimitire ale eroilor.
„Dacă anul trecut - a subliniat el - de Ziua Eroilor prezentam stadiul de construcţie al monumentului eroului căzut în Irak, Ion Grosaru, astăzi putem spune că acest monument de la Păiseni - Cornu Luncii a fost finalizat în totalitate şi flancat cu două tunuri de artilerie, datorită ajutorului deosebit acordat de Romtehnica Bucureşti, al unor sponsori din Suceava şi Fălticeni şi al Primăriei Cornu Luncii”.
Slujbe de pomenire şi depuneri de coroane de flori
De anul trecut şi până acum au mai fost construite şi refăcute o serie de monumente şi troiţe precum cele de la Şcheia, Sasca Mică, Stroieşti, Siminicea, Râşca, Slatina, Bălineşti, Zamostea, Bogdăneşti, Baia, Fântâna Mare, Horodniceni, Putna, Dumbrăveni, Mălini, Fălticeni.
Aşa cum ne-a spus Dumitru Davidel, la aceste monumente vor fi oficiate slujbe de pomenire, vor avea loc programe artistice susţinute de elevii şcolilor din localităţile respective şi vor fi depuse coroane de flori din partea asociaţiei.