O călătorie prin parfumul alb al serilor de vară
Cartea, intitulată „Flori de salcâm”, a ieşit recent de sub tipar la Editura „George Tofan” (editura Casei Corpului Didactic Suceava) şi reuneşte poeme şi proze pentru copii din 12 din cărţile cu care Gheorghe Vicol şi-a împodobit blazonul de scriitor.
Cu câteva rânduri de întâmpinare semnate de poeta Carmen-Veronica Steiciuc, care ne îndeamnă să acceptăm titlul volumului ca pe o invitaţie „la o călătorie prin parfumul alb al serilor de vară”, şi un text „În loc de postfaţă”, care-i aparţine cernăuţeanului Dumitru Covalciuc, sedus şi el de „mireasma dulce a florilor vicoliene de salcâm”, volumul marchează, cu siguranţă, un semn vizibil pe răbojul literar al autorului.
Filoane tematice, care impresionează prin valoarea estetică şi educativă
Având ca ilustraţii pentru copertele I şi IV două icoane pictate pe sticlă, în maniera aceluiaşi univers al copilăriei, dar cu grafica de interior realizată de David Croitor (şi el un descălecat în Ţara Dornelor), antologia, tipărită cu sprijinul unor generoşi sponsori din acelaşi areal geografic, are un conţinut care alcătuieşte un tot, „un tot - cum spune Carmen-Veronica Steiciuc - legat prin puternice filoane tematice, care poartă amprenta autorului şi impresionează prin valoarea estetică şi educativă”.
„Lucruri deosebit de serioase - semnalează ea - sunt exprimate în glumă. Încântaţi de ritm, rimă şi imagine în paginile unei cărţi, copiii pot învăţa mai uşor datorită jocului pe care Gheorghe Vicol îl propune prin arta cuvântului”.
Imagini cu vibraţii emoţionale, care modelează sufletul de copil
Gheorghe Vicol, care, aşa cum anticipează Dumitru Covalciuc, pe la mijloc de Cireşar, „va avea de trecut un hotar existenţial, hotarul maturizării depline...ca să poată nimeri, cu fastul caracteristic unei asemenea împrejurări, în tabăra confraţilor săi sexagenari”, confirmă prin această antologie faptul că literatura pentru copii, didactică şi pilduitoare, tipărită pe file de carte, poate îmbina mirosul de tuş tipografic cu cel al „aromelor tari de cetini rourate”, conturând prin cuvinte alese cu grijă imagini cu vibraţii emoţionale, imagini care modelează sufletul de copil.