În anii 1950 mai era o sărbătoare mare pentru popoarele iubitoare de pace din întreaga lume: la 30 decembrie se sărbătorea ziua de naştere a marelui Stalin, corifeu al ştiinţei mondiale. Exact aşa mai era numit generalissimul Stalin. Statura de corifeu al ştiinţei mondiale era legată de planul stalinist de transformare a naturii în URSS. Sigur că nu era vorba de canalul Volga-Don sau altele, ci de întoarcerea albiei unor râuri, mutarea munţilor etc.

 Nu le reţin acum pe toate. Ei bine, tovarăşul Ceauşescu nu a fost numit Corifeu al ştiinţei. Stalin era şi unul dintre cei 4 corifei ai marxism-leninism-stalinismului. Marele bărbat de stat al României socialiste, Nicolae Ceauşescu, nu a fost etichetat de corul lingăilor propagandei de partid şi literare nici măcar ilustru. Nu-mi amintesc să fi spus vestitul poet cântăreţ ilustrul nostru cârmaci. Pe stadioane cenaclul Flacăra cânta în cor cu tot tineretul: „Trăiască Ceauşescu, trăiască România“ etc. Odele în versuri ocupau prima pagină a revistei „Flacăra“, care descoperise doctori ce vindecau cancerul, mai puţin SIDA, căci nu era cunoscută atunci. Celebrul KGB a descoperit la timp şi presa sovietică a scris că virusul SIDA a fost creat de savanţii americani în cadrul războiului biologic şi experimentat într-o ţară africană, scăpându-l apoi de sub control. Ceea ce pare a fi plauzibil. Evident că doctorii de la Flacăra de atunci nu au vindecat nici un caz de cancer.

Pentru activiştii de partid suceveni, mai ales în perioada existenţei raioanelor, a bolşevismului primitiv, erau unii, cum am văzut, de la care te puteai aştepta la orice. Unii au băgat oameni nevinovaţi în puşcărie şi acum de-abia victimele spun adevărul, alţii aveau cele mai trăsnite idei. Noroc că stăteau mult în şedinţe şi în cârciumi, evident, la bufetele de partid. Când mergeau pe teren anunţau secretarii locali de partid care pregăteau mese opulente cu mâncare şi băutură. Inginerul Alecu Fediuc, agronom, fost coleg de facultate cu Nicolae Giosan, ajuns membru CEPEX, avea un frate în Corni, Botoşani, care a fost luat de organele de securitate din Dorohoi şi ucis.

După mai mulţi ani cineva de la cimitirul local i-a indicat locul unde fusese înmormântat, fără nici un semn. Evident că totul s-a desfăşurat normal, ca şi când ar fi fost strivită o furnică cu piciorul. Ce legi, ce proces? Duşmanii poporului erau striviţi ca muştele, aşa scria chiar presa de partid. Activiştii de partid ştiau de această teroare roşie?  Ştiau, ei o conduceau de fapt. Totuşi Gheorghiu-Dej s-a plâns în 1952, când a înlăturat „grupul deviaţionist de dreapta, antipartinic“, că securitatea condusese şi partidul între 1948-1952. Am citit asta personal, în „Scânteia“ partidului, la căminul cultural, când aveam 11 ani. Eram un cititor precoce al „Scânteii“, condusă pe atunci de redactorul şef adjunct Silviu Brucan, eternul bolşevic cominternist şi apoi capitalist.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii