Octavian Cotescu era doar actor. Dar în acel an apăruse la televiziune în serialul de succes „Taţa şi Costel“, scris de Ion Băieşu. Şi l-a înfrânt în alegeri pe celebrul şi atunci Radu Beligan. Activiştii se distrau, fiindcă ei erau singuri pe listă. Cum puteai alege între doi activişti? Doamne fereşte! Amândoi erau curaţi ca lacrima, educaţi de partid în spiritul internaţionalismului proletar şi al operelor celui mai iubit fiu al poporului român de la Burebista încoace. După 1980 secretarul general a hotărât desfăşurarea congreselor partidului la 5 ani şi în acest sens a fost mărit cu un an şi mandatul deputaţilor. Congresul partidului, de la al IX-lea din 1965 în sus, îl realegea cu ovaţii şi urale prelungite secretar general pe cel numit în Occident „geniul Carpaţilor“, reluând o celebră expresie a lui Dumitru Popescu.

Cine credeţi că a preluat de la sovietici expresia care te trimitea direct în puşcărie: duşman al poporului? Propaganda de război britanică, împotriva speculanţilor de război.

Dar la noi, după 1960, a cam dispărut această expresie acuzatoare, folosită de procurorii militari. În România de atunci se desăvârşea construirea socialismului. Duşmanii de clasă, chiaburii, au dispărut încă din 1959, când li s-au luat pământurile. La CAP s-au înscris cu 1, 2 hectare. După 1990 şi-au recuperat totul. Cuvântul chiabur a devenit unul pe cale de dispariţie din vorbirea curentă. Rămâne doar în dicţionare. Între 1950-1962 propaganda comunistă s-a ocupat mult de chiaburi. În toate ziarele apăreau aproape zilnic caricaturi cu chiaburi, graşi, cu burta mare, exploatând încă ţărănimea săracă. Şi chiaburii chiar foloseau braţele de muncă ale ţăranilor săraci.

 Un unchi al meu lucra permanent la un chiabur şi se plângea că-i dă de mâncare brânză de oi veche cu viermi. După altul venea acasă un chiabur călare. Apoi unchii mei s-au dus amândoi la Hunedoara. Chiaburii au dispărut din folclorul socialist, dar au reapărut după 1990 urmaşii lor, care au moştenit pământul şi care, în general, sunt intelectuali pensionari. Părinţii lor erau marii gospodari ai satului Costâna până în 1962. Harnici, buni gospodari, cu multe vite şi cai în grajd, cu gospodării frumoase. Acum avem noi boieri, adică fermieri, în unele localităţi ale judeţului. Nepoţii boierului din Costâna au vândut, mi se pare, cele 50 de hectare rămase după reforma agrară din 1945. Teoretic, în 1945 li s-au lăsat boierilor câte 50 de hectare, numai că unii fugiseră în străinătate iar ceilalţi au ajuns la puşcărie. Averile le-au fost naţionalizate sau confiscate în 1949.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii