Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
România Mare
România Mare, cu o suprafaţă de 295.049 kilometri pătraţi şi o populaţie (conform datelor statistice din anul 1920) de peste 15,5 milioane de locuitori era, ca mărime, a şasea ţară de pe continentul european şi a doua din Europa Centrală (după Polonia) în ceea ce priveşte numărul populaţiei.
Reforma agrară din anul 1921 a produs o schimbare de anvergură în sectorul de bază al economiei naţionale.
Dacă până atunci marii proprietari deţineau 47,7% din terenul arabil al ţării, după reforma agrară suprafaţa deţinută de marii moşieri s-a restrâns la 10,4%, proprietatea ţărănească extinzându-se la 89,6%.
În timp ce în agricultură era preponderentă mica proprietate ţărănească, industria înregistra o rapidă dezvoltare.
Dacă la un an după Unire numărul total al fabricilor din ţară era de 2.747, în 1928 se înregistrau 3.966 de întreprinderi industriale.
Suceava, după 143 de ani de stăpânire habsburgică
După 143 de ani de stăpânire habsburgică, Suceava, ca urbe, intra pe făgaşul dezvoltării industriale în cadrul statului naţional.
Potrivit unui chestionar întocmit de primăria oraşului în anul 1921, în Suceava existau doar “două dubălării din anul 1908 şi două cărămidării cu un total de 80 de lucrători” şi funcţionau “cinci mori, dintre care două cu motoare”.
Reforma administrativă din anul 1926 a făcut ca oraşul Suceava, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, să-şi diminueze importanţa, întrucât s-au conturat două noi judeţe, Rădăuţi şi Câmpulung.
Trecerea către producţia de fabrică din primele decenii ale sec. XX s-a făcut cu orientarea către ramurile industriei alimentare şi de prelucrare a materiilor prime existente în zonă.
Pâine, zahăr şi ulei
În sectorul alimentar, industria morăritului a înregistrat o vizibilă dezvoltare. Moara “Unirea”, spre exemplu, avea o capacitate medie zilnică de 450-500 kg de cereale, iar moara cu motor de pe strada Bosancilor, construită în anul 1928, prelucra zilnic 10.000 kg de grâu sau secară şi 4.000 kg porumb.
În 1928 funcţionau în Suceava cinci brutării ale căror cuptoare scoteau zilnic între 800 şi 2.400 de pâini.
În toamna anului 1927 a început să producă fabrica de zahăr din Iţcani, construită din iniţiativa colonelului Alexandru Tilleman-Pruncul, cu utilaje de la firma Skoda din Praga.
Tot la Iţcani a început să funcţioneze din anul 1931 (deci în plină criză) fabrică de ulei “Oliva”, cu o capacitate de producţie de 10.000 kg în 24 de ore.
Câteva fabrici şi ateliere manufacturiere
În cadrul industriei prelucrătoare de materii prime funcţionau la Suceava câteva tăbăcării (în anul 1922 erau menţionate tăbăcăriile lui Sterlieb, Korner şi Rossler), o topitorie de in, o fabrică de cuie de lemn (aparţinând lui Berl Born, care avea circa 30-35 de lucrători) şi o fabrică de creuzotat traverse (la Iţcani), două fabrici de vopsele, precum şi câteva cariere de pietriş şi piatră calcaroasă pentru construcţii, în rest fiind vorba doar de ateliere manufacturiere (cizmărie, croitorie, blănărie, tâmplărie etc.).
În anul 1930, numărul total al salariaţilor din industrie în Suceava era de 1.446 de oameni, o mare parte a populaţiei (circa 40 %) fiind ocupată în agricultură, ceilalţi cetăţeni ai urbei fiind antrenaţi în alt gen de activităţi (comerţ, servicii, etc.).
“Pâinea săracului”
Nefiind vorba de o zonă puternic industrializată, criza din anii 1929-1933 a generat în mai mică măsură şomaj la Suceava.
Primii care s-au confruntat cu şomajul au fost zidarii şi dulgherii, deşi, temporar, au găsit şi ei de lucru pentru că în acea perioadă în Suceava au avut loc mai multe incendii, între care şi cel de la moara “Unirea” (1932).
Pentru ajutorarea acestora s-a înfiinţat o loterie şi s-a constituit un comitet local pentru prevenirea şi combaterea şomajului.
Din iniţiativa şi cu sprijinul Primăriei a luat fiinţă societatea “Pâinea săracului”, care întreţinea o cantină la care primeau masa 120 de şomeri şi circa 200 de oameni săraci, ajutorare care a încetat abia în anul 1936, când cei rămaşi fără slujbe au fost angajaţi la lucrările de interes public iniţiate de administraţia oraşului.
*
Chiar dacă unele fabrici şi mici firme individuale, care nu dispuneau de suficient capital, şi-au mai redus din numărul de angajaţi, iar unele ateliere manufacturiere au tras obloanele, Suceava a traversat anii de criză fără să înregistreze pierderi dramatice în economie.
Comerţul, cu precădere cel cu cereale şi animale (oborul Sucevei era unul dintre cele mai mari din zonă), s-a desfăşurat în continuare şi a asigurat alimentarea bugetului local.
Casa Naţională
Faptul că la Suceava criza economică din anii 1929-1933 nu a fost resimţită acut, ca în alte zone ale ţării, este relevat şi de investiţiile care au continuat să se facă în această perioadă.
În 1932, în Duminica Tomii, a fost inaugurată, după finalizarea unui nou corp, clădirea Casei Naţionale.
„Noua aripă a casei - citim în revista „Făt-Frumos”, nr. 3-4, din anul 1932 - era de toată frumuseţea: o mare sală festivă pentru audiţii muzicale, conferinţe, serate...saloane luminoase puse la dispoziţia societăţilor culturale...”.
Presa vremii sublinia “stăruinţa şi iscusinţa preşedintelui societăţii, dr. Eusebie Popovici (n.a. fost primar al urbei în două rânduri, între 1918-1919 şi 1926-1927), care a reuşit să ducă la capăt asemenea operă chiar în această vreme de cumplită criză”.
Podul de la Iţcani şi Abatorul Burdujeni
În anul 1930 în Suceava existau 13 instituţii bancare, din care doar una era reprezentată de capitalul străin.
Inundaţiile din anul 1929 au avariat podul de la Iţcani, care, în cursul anilor 1929-1930, a fost complet refăcut, înlocuindu-se structura din lemn cu beton armat.
Abatorul din Burdujeni, înfiinţat încă din anul 1911, dar distrus în război, a fost refăcut (pentru asigurarea fondurilor s-a introdus şi un impozit nou, de un leu la kilogramul de carne) şi, din decembrie 1933, a început să funcţioneze în baza contractului încheiat între Ministerul Agriculturii şi “Uniunea anglo-română pentru industria baconului”.
Totodată, în zona pieţei agro-alimentare, s-au construit tot atunci o hală pentru desfacerea cărnii şi a produselor din carne.
