La nivelul tovarăşilor din conducerea superioară de partid se punea această mare dilemă: cum putem raporta că avem 0,23% oameni ai muncii care au votat împotriva candidaţilor MAN? „Simplu“, ar fi răspuns tovarăşul Panaitiu. „Avem candidaţi şi preoţi, aşa cere partidul, şi poporul, unii dintre ei cu o conştiinţă ateistă mai dezvoltată, a votat împotriva lor. Aşa le trebuie! Ei da, până la urmă şi ei sunt tot preoţii noştri. Îi putem folosi şi în munca politică pentru mobilizarea ceapiştilor la muncă duminica. Ce naiba, partidul respectă duminicile!“.  Dar chiar ce s-ar fi întâmplat dacă cineva ar fi votat împotrivă? Putea doar să taie cu creionul din cabina de vot numele candidatului. În cabinele de vot erau doar creioane, nu şi pixuri sau stilouri. Stilourile le-ar fi furat primii alegători şi atunci, şi acum. Dar comisiile electorale nu mai verificau buletinele. Doar câteva, şi dacă dădeau peste vreunul necorespunzător îl aranjau repede cu radierele. Dar nu prea era cazul. Dacă procentajul de 0,23% era cunoscut de toată lumea, buletinele nu valorau nimic. Putea merge un alegător cu stilou sau pix să taie numele candidatului, care era de regulă un membru al CC al PCR, sau un secretar de partid dintr-o mare fabrică, o putea face liniştit. Nimeni nu l-ar fi căutat. Doar dacă pe buletin scria ceva împotriva partidului sau poporului, a secretarului său general. Atunci organele de securitate, dacă li se dădea buletinul, începeau cercetări. Căutau toate tipurile de scriere din satul sau oraşul respectiv, la primărie, şcoală etc. Mai devreme sau mai târziu îl prindeau pe cel în cauză. Aveau specialişti grafologi buni. Bineînţeles, autorul era declarat nebun. Era cel mai simplu.

Dar cum buletinele se distrugeau a doua sau a treia zi după alegeri, comisiile electorale erau prea obosite în ziua alegerilor să mai caute voturile împotrivă. Dar efectiv nu erau voturi împotrivă. Voturi pentru erau 100%, dar 0,23% trebuiau respectaţi ca atare, deşi erau inexistenţi. În ultimii săi ani de conducător genial, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, nesfătuit de nimeni, nici măcar de tovarăşa Elena Ceauşescu, a lărgit democraţia socialistă. Pentru un număr de circumscripţii electorale erau puşi doi candidaţi, amândoi ai Frontului Democraţiei Socialiste, care cuprindea partidul, sindicatele, uteceul etc. Era un fel de cartel electoral comunist. Cei doi candidaţi pe un loc erau însă oameni de cultură şi artă cunoscuţi în ţară. La o circumscripţie din Bucureşti, Radu Beligan a avut drept contracandidat pe actorul Octavian Cotescu, care a şi câştigat. Maestrul Beligan era directorul Teatrului Naţional şi membru al CC.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii