Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Familia Pruncul (nume care, potrivit ortografiei oficiale germane, figurează cu „k” în scriptele vremii, fiind precedat, după înnobilare, de particula “von”), familie al cărei însemn heraldic împodobeşte frontonul de deasupra intrării capelei din cimitirul familial (amplasat pe marginea vechii artere urbane care duce spre Mănăstirea Zamca), a fost una dintre familiile de vază ale Sucevei.
Înnobilarea armenilor moldoveni
Aşa cum relata heraldistul Traian Larionescu, într-un studiu documentat intitulat “Familii vechi bucovinene” (studiu publicat în anul 1944 în lucrarea “Arhiva Genealogică Română”), familia Pruncul descinde tradiţional din familia Donovac (Donovakian), familie veche, cu rol important în viaţa armenilor din Moldova (Dragan Donovac a ridicat, pe Dealul lui Bulai, biserica Hagigadar, sau Biserica Împlinirii Tuturor Dorinţelor).
Înnobilarea armenilor moldoveni a avut loc în perioada de apartenenţă galiţiană a Bucovinei, fiind urmarea directă a patentei imperiale din anul 1787, care stabilea împrejurările în care familiilor boiereşti din Bucovina le puteau fi conferite titluri de nobleţe austriacă.
Foştii arendaşi devin latifundiari
După apariţia decretului de încadrare în rândul nobilimii galiţiene, precum şi a „patentei de reglementare urbarială” (care introducea plata unui impozit funciar plătit de proprietarii de moşii), familiile boiereşti româneşti, domiciliate în Moldova, dar cu proprietăţi în Bucovina, au început să renunţe treptat la terenuri, vânzându-le foştilor arendaşi armeni, greci sau evrei.
Ca urmare, mai multe familii armene (Capri, Pruncul, Antonovici, Bogdanovici, Petrovici, Romaşcan, Teodorovici…), care au cumpărat şi aveau în proprietate moşii, au dobândit, pe baza întinselor suprafeţe de teren stăpânite (dar şi a rolului pe care l-au avut în dezvoltarea activităţii comerciale pe care au desfăşurat-o contribuind la prosperitatea zonei), titluri nobiliare (au fost înnobilate cu titlul de cavaler în intervalul 1788-1815).
Capela cu blazon nobiliar
Michael Bogdan Ritter (cavaler) von Prunkul, Warteres Garabeth Ritter von Prunkul şi Sofie Walerian von Prunkul sunt înscrişi ca ctitori pe placa de marmură neagră din interiorul capelei, care are deasupra intrării basorelieful cu blazonul nobiliar.
Construcţia funerară, ridicată în anul 1902, ca “locaş de odihnă” (Ruhestatte) pentru membri familiei (Angehorigen - consângeni) adăposteşte şi osemintele celor decedaţi înainte de anul menţionat.
În interior, pe plăci verticale de marmură neagră, fixate în perete cu rozete metalice, figurează opt membri ai familiei von Prunkul: Garabet (1822-1895), Walerian (1837-1899), Sariga - născută Goilav (1805-1892), Asfadur (1791-1872), Katherine (1801-1857), Josefine - născută Beresnicky (1857-1889), Dominik (1881-1894) şi Aurelie - născută Manea (1855-1900).
Un membru marcant al vieţii politice din Bucovina
În cimitir, printre alte morminte, se află şi cel al lui Warteres G. von Prunkul (1848-1901), ctitor (deşi decedat la anul terminării construcţiei) al capelei familiale.
Documentele consemnează un Varteres Pruncul (care a condus colonia armeană din Cernăuţi) care s-a adresat împăratului Austro-Ungariei, la momentul de cumpănă în care sultanul Abdul Hamid a declanşat masacrarea armenilor din Imperiul Otoman (1895-1896), cu rugămintea de a-i ajuta pe supravieţuitori.
Varteres cavaler de Pruncul, membru marcant al vieţii politice bucovinene, a devenit, în anul 1896 (succedându-i lui Iancu Zotta), preşedintele Societăţii Politice “Concordia”, organizaţia care a stat la baza formării Partidului Naţional Român din Bucovina.
La adunarea electorală care a avut loc la data de 3/15 octombrie 1896, la Hotelul Langer din Suceava, Varteres Pruncul a fost ales deputat în Dieta Bucovinei.
„O elită armenească bogată, cultivată şi mândră”
La conferinţa pe care a ţinut-o la Uniunea Armeană din Paris, la data de 23 ianuarie 1929, Nicolae Iorga spunea: “A existat în această Bucovină, unde trăieşte încă familia Pruncu, familie aristocratică având legături cu cele mai nobile dintre noile familii germanice stabilite în provincie, o elită armenească bogată, cultivată şi mândră”.
Pe pietrele de mormânt din vechiul cimitir armenesc Sf. Simion, pe monumentele din cimitirul familial şi pe plăcile de marmură neagră din interiorul capelei cu blazonul nobiliar al cavalerilor de Pruncul, a rămas mărturie, spre amintirea vremurilor de odinioară, numele acestei familii armene.
Uliţa Pruncul
Familia de mari latifundiari Pruncul stăpânea, la un moment dat, satele Liteni, Străjeroaia, Brăieşti, Tolova, Corlăţel şi Măzănăeşti.
Una din străzile centrale ale Suceavei (din Mahalaua Sf. Nicolae), vechea Uliţă Crimca, pomenită de la 1673 (str. Nicolae Bălcescu de astăzi), pe care se afla impunătorul conac al familiei Pruncul (imobil în care, după naţionalizare, a funcţionat, o bună bucată de vreme, „Casa Pionierilor”, iar ulterior a devenit Restaurantul „Naţional”) se numea, încă din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX -lea, Uliţa Pruncul.
Doi primari ai Sucevei din familia Pruncul
În istoria Sucevei, doi membri ai familiei Pruncul au fost primari: Abraham von Prunkul, care s-a aflat în fruntea urbei între anii 1865-1870, şi Michael von Prunkul, primar din anul 1884 până în 1886, edilul în vremea căruia s-a construit clădirea Tribunalului şi a Curţii de Apel.
Într-un raport din anul 1867, primarul Abraham von Prunkul solicita Direcţiei Căilor Ferate de la Viena construirea unei linii ferate care să facă legătura între Iţcani şi Suceava (pe atunci doar un vis, dar care a devenit realitate după trei decenii). Linia cu o lungime de 7 km, inaugurată la data de 1 iulie 1898, a funcţionat până în vara anului 1916, când, în faţa ofensivei armatelor ruseşti, a fost demontată.
