Anne Frank la Clubul European

Clubul European şi marile teme ale lumii contemporane

Nu e o modă: Clubul European a devenit pur şi simplu o formă de cultură europeană la care se asociază tot mai multe instituţii româneşti. Şi Şcoala cu clasele I-VIII nr.3 din Suceava, condusă de director prof. Venera Rusu, posedă un Club European de înaltă ţinută. Unde putea să fie acest club mai bine plasat decât în ambianţa bibliotecii (condusă de doamna Elena Alexa) şi a sălii multimedia? Am găsit, aşadar, pe 8 octombrie, la ora însorită a amiezei, în acest decor, un loc ideal pentru a vorbi cu copiii şi profesorii lor despre mari teme europene de astăzi: democraţie, egalitate de şanse, libertate, drepturile omului, educaţie antidiscriminare, ecologie de mediu, ecologie politică, ecologie profesională, ecologie socială. Recent, una din aceste teme s-a materializat prin acţiunea ce a marcat deschiderea activităţii clubului pentru anul şcolar 2008-2009:  O eroină, Anne Frank. Holocaustul, văzut prin ochii unui copil. Împreună cu profesoarele Silvia Bencu şi Sidonia Apetrei şi cu elevi ai claselor a VIII-a B (diriginte, prof. Paraschiva Gălăţanu), de la Şcoala nr.3, dar şi cu elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” sau de la Colegiul Economic Naţional „Dimitrie Cantemir” (profesoara Carmen Nicuţariu), am urmărit un documentar intitulat „Scurta viaţă a Annei Frank”, însoţit de numeroase citate din Jurnalul ei, de fotografii de familie şi de documente istorice, inclusiv un fragment autentic dintr-un film ce conţine cadre cu adolescenta decedată în 1945 în lagărul de concentrare nazist de la Bergen-Belsen. Acest documentar şi comentariile făcute pe marginea lui au urmărit să răspundă întrebărilor despre viaţa din timpul persecuţiilor rasiale de sub Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania lui Hitler, furnizând audienţei mărturii şi proteste împotriva gravelor încălcări ale drepturilor omului din acea perioadă, când au fost exterminaţi 11 milioane de oameni, din care 6 milioane au fost mai ales evrei, ţigani, alte minorităţi declarate „inferioare” de către dictatura nazistă. Filmul documentar a constituit o bună introducere la subiectele privind discriminarea etnică, privind persecuţia evreilor din al doilea Război Mondial (când Hitler a ordonat exterminarea poporului evreu în întregime) şi a fost făcut după o idee de Gettit Netten.

Publicul prezent în sală a putut vedea o scenă originală din timpul eliberării Europei de către trupele aliate, când armata eliberatoare a lagărelor de concentrare aruncă în aer simbolul svasticii de deasupra porţilor de intrare într-unul din lagărele morţii. Astfel era marcat sfârşitul terorii şi începutul unei noi speranţe de libertate şi egalitate între oameni.

 

De la arheologie la teroare

Cum dinamitarea svasticii urma scenelor despre viaţa tragică a familiilor de evrei deportaţi şi exterminaţi, tinerii prezenţi în sală au înţeles în sfârşit că simbolismul actual al svasticii este unul diabolic şi antiuman, asasin. Svastica, o cruce cu braţele îndoite, a fost la originile sale cel mai sfânt simbol non-silabic din Hinduism. Prin denaturare, a ajuns, ulterior, să vorbească Europei despre descoperirile făcute de Heinrich Schliemann (care a reperat-o, primul, în vestigiile din cetatea Troia, asociind-o cu vechile migraţii ale popoarelor indo-europene, ariane). Ulterior, după apariţia Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor Germani, svastica a fost confiscată de acest bloc politic, ca un simbol distinct al aşa-zisei identităţi „ariane” (ce a însoţit evoluţia  ideologică a mişcării naţionaliste germane timpurii numită völkisch), rămânând în istorie ca marcă asociată cu fascismul, nazismul, rasismul şi Holocaustul. Astăzi, în Europa, majoritatea statelor interzic utilizarea svasticii, din cauza asocierii ei cu simbolistica extremist-teroristă din secolul trecut şi din cauza ataşamentului grupărilor reactivate neo-naziste la acest simbol. În România, pedeapsa pentru utilizarea svasticii este de 6 ani de închisoare.  Şi totuşi încă se mai găsesc unii care, fie din ignoranţă, fie din teribilism, ca să nu mai amintim de cei cu mesaj politic explicit, plasează câteodată svastici în ambientul nostru urban. Ca pe o provocare de a declanşa din nou mesaje şi feed-back-uri despre teroare.

Direcţia bunului român şi a bunului european

Intrarea într-o şcoală are menirea de a ne readuce cu picioarele pe pământ. Tumultul mediatic, certurile adesea absurde ce au loc între politicieni, agitaţia stupidă şi energofagă a demnitarilor ce conduc societatea românească se dovedesc nişte veritabile rătăciri destinate oamenilor ce au pierdut busola. Dar în acest timp, în şcoli, totul este proaspăt, pentru că lumea copiilor este una a inocenţei. Aici, în şcolile româneşti ce se zbat ca să ofere tot ce este mai bun unor timide eminenţe cenuşii din care se vor ridica cetăţenii noştri de mâine, fiecare zi cu reuşite profesionale înseamnă încă un pas urcat pe scara vieţii de un pui de om. Întrând în şcoală îţi dai seama de ce copiii României sunt tot ce mai avem. În momentul de faţă, ei reprezintă singura bancă în care mai putem aduna averi pentru reconstrucţia ţării, după ce mareea bolşevică a lăsat în urmă o societate decadentă la nivelul câtorva generaţii.  Investiţia noastră în copii presupune o educaţie valoric înaltă, pregătire profesională, formarea unor specialişti buni,  cu moralitate profesională, cu spirit de responsabilitate. Aceşti copii aşteaptă de la noi un miracol. Deocamdată, acest „noi”, ca germene al societăţii civile responsabile, este reprezentat de profesorii şi părinţii elevilor, alături de conştiinţele care înţeleg rolul educaţiei în generarea unui viitor de calitate al poporului român. Prin faptele lor, reprezentanţii Puterilor continuă de ani de zile, în ciuda declaraţiilor lor oficiale, să ignore capitalul reprezentat de copii. Pe acest fundal de neglijare a viitorului, în condiţiile date de o politică de stat ne-apropriată şi de un vector legislativ incoerent, în circumstanţe dificile şi adesea înconjuraţi de piedici morale de toate felurile, profesorii, educatorii, dascălii, părinţii, copiii înşişi, depun eforturi imense pentru ca actul şcolarizării să nu intre în faliment sau demisie morală şi faptică sine die. Intrarea tinerilor noştri, ca absolvenţi, într-o lume a indiferenţei şi a competiţiei imorale nu va fi uşoară. Viaţa lor într-o societate lipsită de criterii de valoare sau de meritocraţie autentică va fi un calvar. Ca şi a noastră. Zbuciumul lor într-o lume politicianistă care se mută din registrul caragialesc în cel mafiot îi va distruge, aşa cum i-a oprit adesea din evoluţia normală şi pe părinţii sau bunicii lor, într-un procent uluitor. Clubul European este o insulă educaţională în care, studiind cazuri concrete de abolire de la civilizaţie sau dezbătând probleme profunde ale României reale şi ale Europei multiculturale, copiii noştri se îmbogăţesc şi se dezvoltă. Direcţia acestei dezvoltări este aceea a bunului european şi a bunului român. Adică a Cetăţeanului unei noi speranţe de mai bine lansată asupra lumii.

Partenerul Clubului European de la Şcoala nr.3 este Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” (director profesor Gabriel Cărăbuş), iar între cele două instituţii s-au semnat protocoale prin care biblioteca furnizează materiale europene (deja, câteva hărţi şi materiale promoţionale UE fiind oferite de Centrul de Informare Comunitară UE si NATO al bibliotecii).