A existat în comunism un domeniu de activitate care a mers relativ bine şi unde nu era nevoie de minciuni mari. Presa bolşevică la care am lucrat şi eu, mai ales cea centrală, închina toate victoriile sportive partidului şi conducătorului iubit.

Asta în toate ţările socialiste. În rest sportul avea baremurile lui clare. S-a vorbit mult mai ales de fosta RDG, că se foloseau substanţe dopante, atunci probabil neinterzise. Sau chiar interzise. Dar asta se întâmpla şi în capitalism. Mi-aduc aminte întâi de sportul de la şcoală din Costâna, care se făcea numai vara, afară, în general la volei şi fotbal. Apoi în Suceava la Şcoala de meserii orele de sport se făceau foarte serios. Fie iarnă, fie vară, afară în curtea şcolii făceam cele 12 exerciţii FGMA (Fii gata pentru muncă şi apărare), apoi în sala e adevărat mică, aveam toate aparatele de gimnastică masculină. Şcoala era numai pentru băieţi. Iarna ieşeam în curte, care era spaţioasă ţi în pantă, sau chiar în afara oraşului cu schiurile cele lungi şi grele de lemn.

 

Spartac şi Flamura Roşie

În 1955 Suceava a avut o echipă de fotbal în divizia B care începuse la Burdujeni cu titlul Spartac de şi apoi Flamura roşie. Fotbaliştii erau cunoscuţi de toţi sucevenii (Tache), alias Asimionoaie, renumit filatelist, Tarleţchi, Costică, Zinculescu, portarul Sidac puteau fi oricând jucători de divizia A. Dar au slujit fotbalul sucevean zeci de ani, unii trecând în lumea umbrelor. Suceava între 1955 şi 1990 a permanent echipă de fotbal în divizia B. Ea a purtat multe nume: Progresul, Chimia, CSM etc. După 1990 într-un an a urcat cinstit în divizia A. Totul a mers bine până când fostul primar Ionescu a făcut o afacere cu echipa de fotbal Foresta Fălticeni, foarte bună şi ea în B, care intrase în divizia A.  De menţionat victoria istorică în campionatul divizia A asupra echipei Dimano în deplasare la Bucureşti.

A fost adusă la Suceava, iar fosta echipă de divizia B, CSM a dispărut până astăzi. După un an a retrogradat şi Foresta şi s-a dus la Fălticeni, unde a mers la fund şi ea. Şi aşa se face că în capitalismul contemporan Suceava nu mai are echipă de divizia B. De fapt nu mai are nimic. Ce făceau organele de partid şi de stat pentru sport? Fotbaliştii erau angajaţi la diverse instituţii, dar mergeau numai pentru salariu, în rest erau precum profesioniştii. Cei veniţi din alte părţi primeau apartamente, butelii etc. Oricum nu se îmbogăţeau ca astăzi. S-au îmbogăţit însă unii arbitrii începând din comunism.

 

Rugby de divizia A

Dar Suceava nu avea numai o echipă de fotbal în B. Avea în anii 1960-1980 o puternică echipă de rugby de divizia A. Ei erau cu adevărat amatori. Ingineri, maiştri chiar doctori şi profesori, dar şi 1-2 muncitori din construcţii jucau în acea echipă. Se antrenau după orele de program. La fiecare meci de acasă primeau o cină gratuită la Central, constând dintr-un cotlet, cafea, bere şi vin, în cantităţi mici. Rugbiştii nu erau beţivi. De bani nu era vorba. Aveau salariu muncit, cinstit. Sigur că li se plăteau diurne în deplasări. Dintre vechii bravi rugbişti suceveni  îi amintesc pe prietenii şi colegii mei: dr. Strugaru Ghe., maistrul Ilie Ursu ş.a. O tempora! Suceava comunistă mai avea şi echipă de volei în divizia A. Ei erau profesori, doctori, chiar studenţi. Trebuie să menţionez că rugbyul în general pe plan mondial, deşi pare sport dur, este practicat de oameni titraţi, în general intelectuali. În rugby sunt cele mai puţine accidentări faţă de fotbal. Într-un campionat mondial nu se înregistrează decât rar câte o accidentare mai gravă. Voleibaliştii suceveni erau şi ei sută la sută amatori, cum cereau atunci carta olimpică şi toate federaţiile internaţionale de specialitate. Pe lângă fotbal şi volei, pe terenurile sportive ale şcolilor se practica şi handbalul. România prin 1970 a fost de câteva ori campioană mondială la handbal, iar la rugby juca de la egal la egal cu Franţa. Prin 1980 trebuia să fie promovată în turneul celor 6 naţiuni din Europa, dar acest sport a decăzut spre sfârşitul epocii de aur şi nu şi-a revenit până astăzi. Ţări pe care le învingeam la scor, precum Italia, ne-au luat locul în grupa celor 6. Pe italieni şi foştii sovietici noi practic i-am învăţat rugby.

 

Sportul însemna sănătate

Vechea Suceavă ultracomunistă avea încă un sport de renume mondial: planorismul. Campion şi maestru al sportului era Silvestru Morariu, care s-a stins recent într-un total anonimat. Când eram eu elev Suceava avea şi un boxer de primă categorie, care în general stătea la Bucureşti, la părinţi venea doar vara. Îl chema Cheşa. Oraşul avea buni antrenori, dacă l-aş aminti doar pe dr. Căldare la volei. Antrenori amatori în general căutau în şcoli talente la lupte greco-romane şi box. Cât am lucrat la actual liceu Samuil Isopescu, atunci grup şcolar, am colaborat cu un antrenor de lupte greco-roamne, care testa elevii într-o sală de sport, unde se văd acum nişte tribune. Sala era mică dar avea dotări pentru gimnastică, box, lupte libere sau greco-romane. Sucevenii aveau şi un maratonist, care prin anii 1980se antrena pe distanţa Suceava-Fălticeni. Cum partidul conducea totul, şi sportul sucevean era condus de partid. Dar nu chiar precum agricultura.

Eu am impresia că făcea parte tot din secţia de propagandă. Aici erau şi învăţământul şi cultura şi sănătatea, iar sportul însemna sănătate. Deci tot tovarăşul secretar Panaitiu a fost mulţi ani şi conducător al sportului. Când unii prim-secretari mergeau la fotbal, îi însoţea secretariatul şi chiar mulţi membri din biroul judeţean. Trebuie să mărturisesc că regret enorm că nu l-am auzit pe Ştefan Panaitiu analizând sau discutând cu sportivi. Cred că şi în acel domeniu avea intuiţie.

 

Defilări

Sportivii defilau în zile de sărbătoare comunistă pe jos şi în care alegorice. Ceauşescu a interzis carele alegorice nu fiindcă nu-i plăceau ci din motive de securitate personală, mai ales după asasinarea lui Sadat în Egipt. De aceea a rărit şi paradele militare în Bucureşti. Oricum gloanţele erau păzite şi numărate permanent în timpul marelui cârmaci.

Ştiu asta din armată. Un terist dintr-un pluton la Piatra Neamţ a pierdut într-o zi un pistol Carpaţi şi nu s-au întors în cazarmă decât târziu spre miezul nopţii, când l-au găsit. Nimeni nu i-a întrebat cum şi unde l-au găsit. Întrucât în aceea zi au forţat râul Bistriţa, locotenentul i-a fugărit până au găsit pistoletul şi şi-au uscat hainele pe ei. În cazarmă nu intrai ud sau plin de noroi, fie ploaie fie vânt. Exemplul clasic era cel al soldatului sovietic care trecea râurile pe sub gheaţă cu ţigara în gură. Mă rog …

Ioan Pînzar   

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii