În sala cu vitralii din incinta Palatul Administrativ, imobil secular care găzduieşte, deopotrivă, Prefectura şi Consiliul Judeţean Suceava, s-a desfăşurat luni, în prezenţa reprezentanţilor organizatorilor ediţiei pilot a Festivalului Poeziei Europene „Naţiunea Poeţilor”, momentul conferirii trofeului acestei manifestări.
Trofeul festivalului
Realizat din metal de către artistul plastic sucevean Cezar Popescu, trofeul festivalului (reprezentând stilizat un porumbel avântat în zbor, sugerând - cu aripile deschise - o liră) a fost oferit fiecărui poet participant, precum şi unor colaboratori altruişti implicaţi în acest proiect insolit.
Trofeul a fost înmânat de către scriitorul Ion Drăguşanul, iniţiatorul şi principalul organizator al manifestării, cel care a îndrăznit să viseze la primul şi singurul festival liric al multiculturalităţii europene (antrenând în conturarea acestei acţiuni de anvergură şi alţi visători).
Gest care s-a petrecut însă, din păcate, într-o sală fără public, deşi manifestarea a fost anunţată din timp.
Se pare că ideea preconcepută că noi, românii, cu precădere bucovinenii, suntem bucuroşi de oaspeţi şi primitori nu are acoperire reală.
Din cei peste o sută de mii de locuitori ai Sucevei nu s-au găsit o sută să umple sala, lipsă fiind, desigur, şi...poeţii autohtoni.
Urme în Bucovina
Desfăşurat în intervalul 12 - 20 august a.c. Festivalul Poeziei Europene „Naţiunea Poeţilor” a lăsat în Bucovina câteva „urme” semnificative.
Festivalul a reunit la Suceava 17 oaspeţi străini, din nouă ţări, care au părăsit ieri municipiul reşedinţă de judeţ pentru a încheia festivalul astăzi, tot într-un cadru bucovinean, în pridvorul casei din Fundu Moldovei din Muzeul Satului din Bucureşti.
Cărţilor editate cu acest prilej (antologia „Naţiunea Poeţilor, în care poeziile selectate sunt publicate atât în limba autorului, cât şi în traducere în limba română, „Antologia poeziei bucovinene” şi monografia „Societatea Scriitorilor Bucovineni”, semnată de Ion Drăguşanul), numărului special al „Revistei Bucovinei” (revistă care are un motto profetic de Constantin Loghin - „Numai atunci când cu toţii ne vom simţi trup din trupul Bucovinei, durere din durerea ei, suflet din sufletul ei, suferinţă din suferinţa ei, numai atunci ne vom arăta vrednici de Bucovina”) şi expoziţiei cu portretele poeţilor participanţi realizate de graficienii Ovidiu Ambrozie Bortă - BOA şi Cătălin Alexandru Chifan li s-au adăugat câteva semne de înveşnicire.
Piatra de temelie a Festivalului „Naţiunea Poeţilor”
Au fost amplasate în două imobile publice, respectiv Palatul Administrativ şi Muzeul de Istorie din Suceava (fără să fie dezvelite în ceremonii cu tam-tam), plăcile basorelief cu efigiile lui Franz cavaler Des Loges, primarul Sucevei între anii 1891- 1913, edilul în timpul căruia oraşul a căpătat demnitatea unei adevărate capitale de district din Ducatul Bucovinei, şi Karl A. Romstorfer, arhitectul „conservator şi director cezaro-crăiesc”, cel care a întreprins primele săpături la Cetatea de Scaun dezgropând monumentul din ţărână.
Şi s-a mai amplasat cu acest prilej, în incinta Muzeului Satului Bucovinean, Piatra de temelie a Festivalului „Naţiunea Poeţilor”, piatră pe care a rămas însemnat în opt limbi genericul acestui festival, generic pe care-l vor duce cu ei în ţările lor, odată cu trofeul primit, toţi poeţii participanţi.
„Poeţi europeni despre Bucovina”
Şi încă sunt lucruri care mai urmează să se întâmple, pentru că, aşa cum s-a convenit la final, toţi oaspeţii vor scrie câte un text pe care-l vor publica în gazetele şi revistele din străinătate, texte care vor fi trimise şi la Suceava, unde, traduse în limba română, vor fi tipărite într-un volum cu titlul „Poeţi europeni despre Bucovina”.
Sperăm să nu scrie şi despre cum au fost „onoraţi” cu prezenţa de către autorităţi şi de public, precum şi de către scriitorii locali, căutători de glorie pe meleaguri străine.
(20 aug 2008, 19:39:12
Ce mi s-a parut curios la Festivalul asta localnic e ca nici un poet roman serios n-a fost acolo. Nici sucevean macar. Si atunci cum s-a stabilit dialogul?