Prima ediţie a Festivalului de muzică folk „La Suceava, în Cetate”, festival organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Complexul Muzeal Bucovina (CMB) şi Asociaţia Culturală „Bucovina Viitoare” pentru a marca împlinirea a 620 de ani de atestare documentară a Sucevei, a debutat ieri, la ceas de seară, sub stejarii seculari din curtea interioară a Cetăţii de Scaun.
Deschidere fără discursuri oficiale
Festivalul de muzică folk, care se conjugă cu cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” şi cu primul Festival al Poeziei Europene „Naţiunea Poeţilor” - pe de-o parte, pentru că se desfăşoară în aceeaşi perioadă şi în acelaşi perimetru al Cetăţii de Scaun, pe de alta, pentru că muzica folk se va însoţi cu poezia pe itinerarul judeţean pe care-l parcurg în aceste zile poeţii străini participanţi la ediţia pilot a „primului şi singurului festival liric al multiculturalităţii europene”, s-a deschis fără discursurile oficiale ale reprezentanţilor organizatorilor, care au avut o prezenţă discretă.
Juriu fără preşedinte
Oarecum debusolaţi au fost membrii juriului, întrucât lipsea preşedintele, cant-autoarea Tatiana Stepa - căreia organizatorii i-au încredinţat această reprezentare - ajungând în cetate (din motive independente de voinţa ei - trenul care venea de la Bucureşti a avut ceva mai mult de o oră întârziere) după desfăşurarea etapei de concurs.
De fapt, aşa cum a declarat directorul general al CMB Suceava, Constantin-Emil Ursu, ea a solicitat să nu mai facă parte din juriu, urmând să fie desemnat un alt preşedinte.
Aşa că membrii juriului (Mădălina Amon - Craiova, şi sucevenii Mihaela Popescu, Carmen Agoutin, Doina Boghean şi Cornel Angelescu) au evaluat fără preşedinte prestaţia artistică a primei serii de concurenţi (două grupuri folk, „Sui Generis” - Iaşi şi „Simbol” - Suceava şi interpreţii Teona Goreci şi Mihaela Pătran - Craiova şi Ciprian Cotruţă - Dorohoi) care au urcat pe scena festivalului în prima zi de concurs.
„Cetatea Băniei a venit în Cetatea Sucevei”
Deşi fără amenajare pentru public (băncile şi scaunele care au fost în curtea interioară la reprezentaţiile spectacolului de teatru „Apus de soare” nu se mai aflau acolo) iubitorii muzicii folk (cu precădere tineri) au audiat concurenţii şi pe cele două invitate care au susţinut recitaluri (Mădălina Amon şi Tatiana Stepa) stând în picioare sau aşezaţi pe zidurile cetăţii.
O seară în care publicul, care a venit în cetate, a putut urmări şi secvenţe de la repetiţiile cascadorilor (care se desfăşurau în şanţul de apărare la lumina reflectoarelor), o seară în care, aşa cum a spus Mădălina Amon - subliniind prezenţa consistentă, alături de suceveni, a folk-iştilor craioveni - „Cetatea Băniei a venit în Cetatea Sucevei”.