Bibliofagia

Anonymous, “Cartea fără nume” - Editura Leda, 2008

Atracţiile anonimatului

 
Editura Leda, deţinută de Grupul Editorial Corint, a lansat de curând un volum foarte… special: Cartea fără nume, semnată enigmatic Anonymous şi devenită, prin alte părţi, un brand. S-a spus despre ea că e un amestec de Tarantino şi Dan Brown (după alte opinii, mai avizate, de Tarantino şi Eco). Un experiment de senzaţie programat să devină bestseller internaţional sub protecţia anonimatului, într-o lume în care identităţile secrete (a se vedea nickname-urile internautice de pe forumuri sau bloguri) sunt monedă curentă.

Cartea a apărut iniţial pe un site din Marea Britanie şi a fost preluată ulterior de edituri. Evident, indicaţiile gotice de lectură „Cine citeşte această carte va muri” sau „Numai cei cu inima curată pot privi în paginile acestei cărţi” nu vor speria cititorii, ci îi vor atrage ca un magnet.

La fel şi misteriosul anonimat al autorului.

Iată însă, pe scurt, despre ce este vorba: un barman, un boss al crimei, câţiva vânători de recompense şi un ucigaş plătit, îmbrăcat ca Elvis, doi călugări, un detectiv de la Departamentul de Investigaţii Supranaturale, un poliţist pensionar care nu poate sta deoparte, un luptător cu pumnii pe un Harley Davidson şi o întreagă şleahtă de ticăloşi se întâlnesc pe străzile pline de violenţă din Santa Mondega; o eclipsă totală de soare aruncă oraşul în întuneric, şi totul va fi scăldat în sânge. Ingrediente: suspense, dezinvoltură stilistică, vervă, capcane narative, cruzime şi mister.

Ideea e că merită să cumpăraţi romanul acestui autor cu nume de virus informatic. Nu e mortal, în schimb poate da dependenţă.

Tatiana Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” -  Editura Humanitas, 2008

Drama de la Tanacu – oameni şi fapte

O carte frumoasă despre o poveste urâtă se dovedeşte volumul “Cartea Judecătorilor. Cazul Tanacu - roman jurnalistic” (Editura Humanitas, 2008) al Tatianei Niculescu Bran.

Spunem o carte frumoasă pentru că autoarea nu vrea neapărat nici să judece şi condamne în plus nişte oameni deja condamnaţi de justiţia şi opinia publică românească, ci pur şi simplu să înţeleagă. Resorturile unui caz, detaliile şi nuanţele unei drame. Tatiana Niculescu Bran dovedeşte nu doar un bun simţ profesional, nelăsându-se sedusă de isteria presei de scandal, dar dă dovadă şi de multă comprehensiune faţă de nişte slujitori ai bisericii. Care, încercând să facă bine, ajung să devină părtaşi la moartea unei tinere intrată în cinul monahal cumva pe uşa din dos. Numeroase detalii de conjunctură se adună astfel ca destinul unei tinere să fie frînt. S-a întîmplat să fie aşa, putea să fie altfel.

Voia lui Dumnezeu, hazardul, o sumedenie de potriveli nefericite, cine conduce destinele noastre ? Şi apoi, ceea ce i se întâmplă preotului Daniel Corogeanu, cel direct responsabil de moartea tinerei - nu discutăm aici aspecte administrative, legale sau nu, canonice – i se poate întâmpla oricui, ne sugerează admirabil Tatiana Niculescu Bran.

Un cuvânt înainte al lui Andrei Şerban, care a realizat şi un spectacol după această dramă, întăreşte valoarea de excepţie a acestei admirabile cărţi. De compasiune şi puţină înţelegere avem nevoie cu toţii, că suntem îngeri sau demoni, deopotrivă.

Edward St Aubyn, Lapte de mamă - Editura Leda, 2008

Calea Laptelui

În Lapte de mamă, lumea e scăldată într-o lumină difuză, aşa cum o întrezăreşte copilul prin peretele uterin. Robert, unul dintre protagoniştii acestei cărţi, un băiat de numai cinci ani, are o inteligenţă speculativă, un discurs de „om mare” şi o memorie de elefant. Familia Melrose este, prin ochii lui, cea mai armonioasă familie cu putinţă. În realitate, ceea ce băiatul vede, cu permanentă nostalgie, alimentat de reverii prenatale, este de fapt o familie cu probleme. Patrick, tatăl, gestionează cu greu relaţia cu mama sa, Eleanor, legătura din ce în ce mai palidă cu Mary, soţia acaparată de cei doi băieţi… şi fanteziile sexuale izbucnite din veninul dulcii vieţi conjugale. Patrick eşuează într-o – se putea altfel? – aventură care-i va supraalimenta sentimentul de vinovăţie.

Cea mai seducătoare, literar vorbind, dar şi cea mai neverosimilă este relaţia dintre mamă şi prunc. Bebeluşul funcţionează ca un ochean prin care maturii sunt ţinuţi sub observaţie şi urmăriţi în peisajul lor agitat. A urmări gândurile celor mici, a-i vedea pe adulţi în ipostaza ridicolă de atotştiutori, a lumina crud distanţa dintre nevoile bănuite şi suferinţele reale, a urmări naraţiunea plină de farmec, umor şi ironie întregeşte reţeta acestei cărţi. Edward St Aubyn a fost comparat cu Evelyn Waugh, iar romanul Lapte de mamă a câştigat numeroase premii, fiind nominalizat la Booker Prize. Reclamă, veţi spune. Da, dar dincolo de ea, cartea merită citită. Prospeţimea viziunii străluceşte de la prima pagină.