Astăzi se deschide la Suceava ediţia pilot a Festivalului Poeziei Europene “Naţiunea Poeţilor”, manifestare care reuneşte poeţi din câteva ţări din continentul european, precum şi din Israel şi Brazilia.
Festivalul, care se desfăşoară pe teritoriul judeţului până pe data de 19 august, al cărui iniţiator este scriitorul sucevean Ion Drăguşanul, are ca organizatori Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, primăriile şi casele de cultură din municipiile Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, precum şi primăriile comunelor Stulpicani şi Berchişeşti, Editura „Muşatinii” şi Asociaţia Culturală „Bucovina viitoare”.
Poeţi străini la Suceava
Aşa cum a spus Ion Drăguşanul, iniţiatorul acestei ediţii pilot, din cei 21 de poeţi din 9 ţări, ale căror poeme apar în “Antologia poeziei europene”, volum editat pentru întâmpinarea acestei manifestări, în care poeziile selectate sunt publicate atât în limba autorului, cât şi în traducere în limba română, 15 poeţi străini vor fi prezenţi începând de astăzi la Suceava.
Este vorba de poeţii Vahur Afanasjev (Estonia), Charles Ducal (Belgia), Janette Carp, Serge van Duijnhoven, Roel Richelieu van Londersele, Menno Wigman şi Tjitse Hofman (Olanda), Sebastian Himstedt, Stan Lafleur, Swantje Lichtenstein, Silvio Pfeuffer, Andre Rudolph şi Marius Hulpe (Germania), precum şi Menachem Falek, din Israel, şi poeta braziliană Angelica Freitas.
Ion Drăguşanul, care doreşte, aşa cum mi-a mărturisit, să lase „moştenire Bucovinei un festival-concurs literar multilingvistic”, şi-a propus să recruteze dintre poeţii participanţi un juriu pentru viitoarea ediţie a festivalului.
Vernisaj şi lansări de carte
Festivitatea de deschidere este programată pentru astăzi, la ora 13:00, la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina, prilej cu care va fi vernisată expoziţia artiştilor plastici suceveni Ovidiu Ambrozie Bortă - BOA şi Cătălin Alexandru Chifan.
Expoziţia prezintă pe un segment portretele poeţilor participanţi, portrete care sunt reproduse şi în „Revista Bucovinei”, număr editat special pentru acest eveniment.
Vor fi lansate cu acest prilej, alături de „Revista Bucovinei” şi „Antologia poeziei europene”, volumele „Strigătul femeii est-europene”, de Ioana (Janette) Carp, „Societatea Scriitorilor Bucovineni” şi „Antologia poeziei bucovinene”, semnate de Ion Drăguşanul.
Organizatorii şi poeţii străini participanţi îi invită pe toţi scriitorii suceveni să participe la festival.